Elena Marin a părăsit compeția Survivor România seara trecută, cu puțin înainte de marea finală. Vedeta nu a mai fost susținută de cei de acasă, când avea cea mare nevoie de voturile. Cei care au reușit să se salveze au fost Marius Crăciun și Andrei Dascălu, pentru că au câștigat colanul de imunitate.

Săptămâna aceasta este una de foc pentru cei rămași în cadrul competiției Survivor România. După mai bine de șase luni în care concurenții s-au luptat pentru a arăta că ei merita premiul cel mare, a venit vremea să aflăm cine este cel mai bun și au mai rămas doar două zile până acum. Pe data de 10 iulie, va avea loc finala pe care telespectatorii o vor putea urmări live, la fel cum se întâmplă și în cazul consiliilor.

Elena Marin, declarații după eliminare

Elena Marin era una dintre veteranele acestui concurs, iar visul ei era să ajungă până la capăt și, de ce nu, să câștige, dar seara trecută lupta ei a luat final și a părăsit emisiunea cu lacrimi în ochi. Dansatoarea a dat o serie de declarații emoționante, imediat după eliminare. Faimoasa a spus despre această experiență că a fost una pe care nu o va putea uita niciodată și din care a avut multe lucruri de învățat. Mai avea un singur pas, dar nu a reușit să treacă peste consiliul de eliminare, pentru că Zanni și Maria au primit mult mai multe voturi din partea celor de acasă și au trecut în etapa următoare.

„A fost o experiență frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată. Au fost foarte multe momente frumoase, am avut multe lucruri de învățat aici, m-am redescoperit. Am învățat de la fiecare câte ceva. Mai era un singur pas. Sunt mândră de mine, că am ajuns până aici. În același timp îmi doream să pot mai mult. Încerc să nu mă critic, dar întotdeauna te gândești la ce ai greșit, la ce aș schimba la mine, să reușesc să ajung până la final. Vreau să mulțumesc celor care m-au susținut. Mulțumesc Survivor pentru șansa pe care mi-au oferit-o, că de fiecare dată ne-ați susținut în mod egal. Ați fost ca un tătic pentru noi, mulțumesc producției, oamenilor care și-au desfășurat munca cot la cot cu noi și au trăit în aceleași condiții, departe de familii. A fost un proiect unic, pe care nu-l voi uita niciodată”, a spus Elena Marin, în cadrul ediției de seara trecută.

Citeste si:
S-a aflat abia acum! De ce a refuzat Bianca Drăgușanu să participe...
S-a aflat abia acum! De ce a...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.