Între Zanni și Elena Marin nu a existat înțelegere încă de la începutul competiției, deși tânărul a încercat prin toate mijloacele pe care le avea la dispoziție să se apropie de colega sa. Având în vedere că emisiunea a ajuns aproape de final, tensiunile dintre Războinici și Faimoși au atins cote maxime, iar Zannidache nu s-a mai putut abține și a făcut noi declarații despre rivala sa.

În această etapă a emisiunii Survivor România, concurenții sunt pe cont propriu. Fiecare luptă, pentru a demonstra că este cel mai bun, iar după ce Elena Marin a adus un punct, Zanni i-a adresat acesteia o serie de cuvinte dure menite să îi închidă gura. Faimosului i-ar fi plăcut ca ea să câștige puncte, cât timp făceau parte din aceeași echipă, ci nu să aștepte ca toți ceilalți să lupte pentru ea bazându-se pe faptul că nu va ieși din concurs, pentru că are parte de susținerea celor de acasă.

Zanni, noi declarații despre accidentările Elenei Marin

Mai mult de atât, prietenul lui Alex Velea este de părere că Sebastian Chitoșcă și Ana Porgras meritau să ajungă la individuale, pentru că erau cei mai buni din punct de vedere sportiv din echipa roșie. Din păcate, pentru fosta gimnastă lupta s-a terminat mult prea repede, iar Sebi a fost cel care a părăsit emisiunea chiar înainte de ultima etapă. Zanni a ținut să mai precizeze că Elena nu este accidentată, că nu doare absolut nimic și că toate vorbele sale au fost doar scuze, pentru a nu lupta alături de Faimoși.

„Adrenalina pe care am simțit-o azi a fost specială. Nu mă așteptam ca Elena să câștige un punct, dar uite că a câștigat, surpriză. Mi-ar fi plăcut să câștige și cu mine în echipă. Mă bucur că sunt singur, că nu mai am echipă, că nu mă mai trage nimeni de urechi, că nu mai sunt vinovatul nimănui. Minciuna încă a stat în picioare și înflorește pe zi ce trece. Am văzut niște chestii și aș vrea să le spun. Suntem șase supraviețuitori. Aș vrea să le spun celor care încearcă chestii sau vor să încerce să nu mai ceară milă în avans publicului. Să nu se mai plângă, nu există accidentări. Dacă era vreunul accidentat nu mai reușea să alerge. Dacă vreți să vedeți cât de accidentați suntem uitați-vă, vă rog frumos, la petrecerea de unificare. Să vedeți acolo fete pe tocuri, băieți care sar, cum aleargă toată lumea pe traseu, nu este nimeni accidentat. Asta e o chestie gen ‘Sunt accidentată, nu pot, săraca de mine, mi-ar plăcea să mă trimiteți voi mai departe, că eu nu pot’”, a declarat Zanni în cadrul consiliului, de seara trecută.

Citeste si:
Aluziva, plângere penală împotriva lui Zanni. De ce l-a acuzat și...
Aluziva, plângere penală...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Iulie 2021 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.