În ultima vreme, au circulat tot felul de zvonuri legate de împăcarea lui Jador cu una dintre fostele sale partenere de viață, Ella. Vedeta a ținut să lămurească întreaga situație spunând cum stau, de fapt, lucrurile între ei și, de asemenea, le-a sous tuturor dacă ar vrea să mai formeze un cuplu cu îndrăgitul manelist, de care a fost multă vreme îndrăgostită.

Jador este unul dintre cei mai mai iubiți burlaci din România. Cântărețul ar putea avea orice femeie la picioarele sale, dar el are ochi doar pentru una, iar aceea este Georgiana Elisei. Odată cu participarea sa la Survivor România, el a realizat cât de mult o iubește și că nu poate sta prea mult timp departe de ea. După ce a revenit în țară, a încercat să revină în brațele femeii, dar nu au mers lucrurile așa cum s-ar fi așteptat. După părerea sa, Georgiana este mult prea geloasă și din acest motiv cei doi nu pot fi fericiți împreună, cum și-ar fi dorit manelistul.

Ella, sinceră în legătură cu Jador, fostul ei iubit

Jador a povestit lumii întregi că el și femeia vieții lui nu mai au niciun fel de legătură, iar mai apoi s-a spus că s-ar fi împăcat cu Ella, fosta concurentă de la Puterea Dragostei. Invitată în cadrul emisiunii Xtra Night Show, bruneta a mărturisit că ea și Jador nu se vor împăca niciodată, deoarece el nu este un bărbat pe care să îl vadă așezat prea curând la casa lui.

”Chiar nu vreau, sub nicio formă, ce a fost a fost, viața mea continuă, viața mea continuă fără el. Poate e ok să fim amici, dar atât”, a declarat Ella pentru Xtra Night Show.

Job-ul pe care îl are este cel care îl împiedică pe Jador să își găsească o iubită, după părerea Ellei. În jurul său roiesc multe femei, iar acest lucru o deranjează și pe ea la fel ca și pe Georgiana Elisei, cea mai importantă femeie din viața artistului.

”Da, m-a mai căutat într-adevăr, dar nu știu cine a dat zvonul. Oricum el nu e un bărbat foarte stabil datorită job-ului pe care îl are, el e un băiat iubitor”, a mai povestit breuneta.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Iunie 2021 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.