Florin Condurățeanu a murit pe 28 iunie, de Ziua Ziaristului Român, la 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Gabriela, soția lui, este de neconsolat după tragica dispariție a partenerului.

Soția lui Florin Condurățeanu, de neconsolat după moartea jurnalistului. Femeia îl deplânge pe cel căruia i-a fost aproape 50 de ani

Gabriela Condurățeanu, cea care i-a stat alături jurnalistului timp de 50 de ani, a dezvăluit care a fost ultima conversație pe care a avut-o cu soțul său, chiar cu o oră înainte de a trece în lumea celor drepți.

Cu o oră înainte de a muri am vorbit cu el și mi-a spus că nu s-a simțit prea bine, că a chemat de două ori Salvarea. I-am spus să-și facă niște analize, poate îi schimbă tratamentul. Am dat puțin vina pe condițiile meteo. A zis «nu, nu, sunt foarte bine, tu stai liniștită». Eu eram, ca de obicei, plecată la nepoțica mea, și peste aproximativ o oră m-a sunat fiul meu și mi-a spus că este disperat, că l-a adus pe Țuțu acasă și că a picat pur și simplu în ușă.

M-am îmbrăcat repede, am ajuns cam într-o jumătate de oră, nu l-am mai prins conștient și foarte repede s-a pierdut. Nu i-am prins ultimele cuvinte. Eu am vorbit la telefon, ultimele cuvinte astea au fost «te rog, du-te și fă-ți niște analize», «nu-ți face griji, stai liniștită, plec acasă, mă odihnesc și totul este în regulă»”, a povestit în lacrimi aceasta, într-un interviu pentru Antena 3.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Florin Condurățeanu a fost depus marți la sala de marmură, de la Casa Presei. Gazetarul a murit luni, 28 iunie, la vârsta de 71 de ani, în urma unui infarct. Răzvan, fiul lui, era lângă acesta când a sunat la 112, însă ambulanța a ajuns mult prea târziu.

„Întotdeauna a luptat singur și el considera că voința, că puterea minții o să-l ajute și nu trebuie neapărat să mergem tot timpul la primul semnal la medic. Spunea un lucru extraordinar «eu vreau să mor în picioare, în activitate», și Dumnezeu parcă l-a ascultat. N-a avut niciun fel de durere, a murit fulgerător”, a completat femeia.

Citeste si:
Gestul emoționant făcut de Cillian Murphy pentru soția sa, după...
Gestul emoționant făcut de...

Cine a fost Florin Condurățeanu

Bărbatul a făcut istorie în presa scrisă, după ce a ajuns să redacteze pentru publicații renumite printre care se numără „Flacăra”, „Curierul Național” sau „Jurnalul Național”. A făcut carieră și în televiziune, acesta putând fi văzut de-a lungul timpului la OTV, Tele7ABC, Antena 2, Etno, Antena 1, Antena Stars sau România TV. În cei 40 de ani de carieră, cel poreclit de apropiați „Țuțu”, a conversat cu mari personalități din România și a moderat emisiuni precum „Sănătate curată”, dedicându-se domeniului medical în ultima parte a vieții, și „Star salvator”, de la Acasă TV.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Iunie 2021 - 11 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.