Nicole Cherry urmează să devină pentru prima dată mamă, iar acest lucru o face extrem de fericită. Deoarece copilul este pe drum, fanii au început să o întrebe pe artistă când va fi nunta ei și a lui Florin. Aceasta și-a expus sufletul în fața internauților și a povestit detalii despre marele eveniment.
Din cauza pandemiei, artista a declarat că evenimentul a fost amânat, pentru că atât ea, cât și Florin, își doresc o nuntă ca la carte, la care să participe toți cei dragi lor.
„Nu ne-am căsătorit. Este un inel pe care tot de la Florin îl am, mi l-am dorit, e un inel simbolic, atât. Cel oficial nu a venit, dar nu ne grăbim pentru că nu trebuie să oficializăm nimic. E clar că pentru noi este oficial deja. Am făcut un copil dorit, nu a fost nimic întâmplător, am tot primit întrebarea asta.
Nu, nu a fost o întâmplare, noi ne-am dorit să avem un copil. Momentan… noi am așteptat să treacă pandemia pentru că ne-am dorit ca acest eveniment (nunta – n.r.) să se desfășoare într-un mod normal și să ne bucurăm de absolut toți oamenii pe care vrem să-i avem la evenimentele noastre. Probabil anul viitor vom face nunta. Nu vreau să grăbesc lucrurile” a spus Nicole.
Nicole Cherry, detalii despre sarcină: „Nu am pofte”
Nicole a povestit despre experința sa de gravidă, având deja 4 luni de când este însărcinată:
„Nu am pofte, este totul absolut normal, nu s-a schimbat absolut nimic. Am un copil care nu vrea, se pare, să-mi schimbe radical viața dintr-odată. Mănânc normal, nu mănânc dulciuri, că nu prea pot. Am aceeași alimentație ca până acum. Săptămâna viitoare fac 4 luni de sarcină. În greutate am luat un kilogram jumătate. În decembrie ar trebui să nasc. Săgetător aș vrea să fie, să vină la început de decembrie” a mai precizat artista.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Testul Conexiunii: Ce tip de iubire te poate face fericită?
Sursa: garbo.ro
-
Record negativ: România, țara cu cele mai multe accidente din Europa Centrală...
Sursa: wall-street.ro
-
EximBank devine Exim Banca Românească
Sursa: futurebanking.ro
-
Câte calorii au diferitele tipuri de lapte (vacă, oaie, capră) și care dintre...
Sursa: kudika.ro
-
Hala de pește din Piața Obor din București, vizitată de ANPC. Ce sancțiuni au...
Sursa: retail.ro