Antonia nu s-a mai putut abține și a sărit în apărarea partenerului său de viață, Alex Velea. Artista i-a transmis rivalului iubitului său, Cătălin Măruță, o serie de cuvinte dure pe care, din punctul de vedere al fanilor săi, le-a meritat pe deplin. Cântăreața nu a rezistat să vadă cum soțul Andrei face tot ceea ce îi stă în putință de dragul audienței, așa că a luat atitudine în acest sens.

Cătălin Măruță și Alex Velea aveau o relație de prietenie frumoasă, până în momentul în care iubitul Antoniei a realizat că prezentatorul ar face orice pentru audiență, ba chiar să spună lucruri neadevărate despre el și despre familia sa. Cântărețul este profund dezamăgit de atitudinea lui și nu îi vine să creadă până unde s-a ajuns, iar cel mai mult regretă că l-a considerat ca fiind unul dintre cei mai buni prieteni de-ai săi.

Antonia, atac dur la adresa lui Măruță

Primul care l-a atacat pe soțul Andrei a fost Alex Velea. Artistul nu acceptă scuzele fostului său prieten, pentru că i-a fost jignită familia, iar el nu poate accepta nici în ruptul capului acest lucru. În plus, trapperul a postat un mesaj pe Instagram, care a lăsat mască pe toată lumea. După părerea sa, prezentatorul de la PRO TV nu este un bărbat adevărat, pentru că nu are coloană vertebrală.

Câteva zile mai apoi, frumoasa Antonia a intervenit și ea în scandalul momentului, spunând despre Măruță că este un "mare îmbârligător" și că, de asemenea, a făcut o campanie de denigrare a sa și a partenerului său de viață. În plus, artista crede că el nu face altceva decât să caute o reacție din partea lor, dar nu reușește decât să se facă de râs.

„Există o diferență între abuz și dorința de a face audiență cu orice preț. Obsesia domnului Măruță (mare îmbărligător de fel) de a menționa numele meu și al lui A„lex cu orice prilej se transformă treptat într-o campanie de denigrare al numelui nostru. Este clar că el ne caută reacția, însă mai mult se face de râs”, a scris Antonia la Story, zilele trecute.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Iunie 2021 - 11 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.