Celebritățile au ritualuri bine împământenite când vine vorba despre frumusețe și întreținerea ei. Câteva secrete am aflat recent, datorită unui eveniment care a adunat toate persoanele publice din România laolaltă. Singura care a recunoscut deschis că salonul de înfrumusețare este a doua ei casă a fost Oana Roman.

Oana Roman a devoalat ritualul ei de frumusețe

„Am făcut o pauză acum, de vreo trei luni, pentru că timp de un an și jumătate am fost săptămânal să îmi fac proceduri și epilare definitivă și iar proceduri, tratamente la față și de toate. De luna viitoare o să reîncep și o să mă duc la tratamente constant. Eu fac, da, chiar fac tratamente”, a povestit vedeta în cadrul unui interviu acordat celor de la „Xtra Night Show”, emisiune difuzată de Antena Stars.

Vedeta își face remodelare facială și corporală

În urmă cu ceva timp, Oana Roman dezvăluia că s-a apucat de o cură de slăbire, având mare grijă la alimentele pe care le consumă. Efectele se văd deja, iar pentru a nu întâmpina neplăceri la nivelul corpului, efectul acțiunii fiind lăsarea pielii, aceasta a început să calce des pragul saloanelor de înfrumusețare. Proceduri, tratamente, toate au fost de folos în unele zone ale trupului. În altele, în schimb, s-a lăsat pe mâna experților. Ea și-a dorit să scape de gușă și să-și tonifieze brațele, astfel a apelat la un tratament de remodelare facială și corporală, ce poate fi considerat tot o intervenție de natură estetică.

Retail jobs

„De 2 săptămâni am început un proces de remodelare corporală...Unul dintre procedee este acela care mă scapă de gușă în cateva ședințe... Iată cum se vede conturul bărbiei după doar 2 ședințe”, a spus fiica fostului premier al României, Petre Roman. „Și bărbia e sculptată mult mai mult față de data trecută. După două ședințe”, explica vedeta atunci.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Iunie 2021 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.