Un număr de 4.322 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 21.528 de teste procesate.

În același interval, 171 de persoane (100 bărbați și 71 femei) și-au pierdut viața pe fondul infectării cu sars cov 2, în vreme ce 1.130 de bolnavi sunt internați în secțiile de terapie intensivă.

166 dintre cei decedați aveau comorbidități.

BULETIN DE PRESĂ 31 decembrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 31 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 632.263 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Citeste si:
Bilanțul COVID: 3000 de cazuri noi și 116 decese în ultimele 24 de ore
Bilanțul COVID: 3000 de...

560.793 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.322 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Citeste si:
Spania înregistrează un număr record de infectări într-un singur...
Spania înregistrează un număr...

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 723 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 15.767 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.12.2020 (10:00) – 31.12.2020 (10:00) au fost raportate 171 de decese (100 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citeste si:
Germania prelungește perioada de lockdown până pe 14 februarie
Germania prelungește perioada...

166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.124. Dintre acestea, 1.130 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.797.449 de teste. Dintre acestea, 21.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.313 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.215 la cerere.

Pe teritoriul României, 32.581 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.099 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.113 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 54 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.003 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 437 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 decembrie a.c., 5.152 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.048.500 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.063 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan și Federația Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 130 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.