Autoritățile au oferit cele mai noi informații cu privire la numărul de infectați cu coronavirus în România.

Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și externate din unități spitalicești: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

La ATI, în acest moment, sunt internați 78 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 847 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.930 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 271 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 555 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Citeste si:
Oana Roman, infectată cu COVID-19. Care este starea sa în acest...
Oana Roman, infectată cu...

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 7.385 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.585.135 de lei.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Aprilie 2020 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.