Institutul Cultural Român de la Viena și Opera Națională București organizează pe 7 aprilie 2026, de la ora 19:00, un recital extraordinar susținut de soprana Iulia Isaev, baritonul Alexandru Constantin și pianista Liana Mareș, oferind publicului britanic o incursiune în excelența artei lirice românești - un eveniment ce prefațează ediția din 2026 a Bucharest Opera Festival.

Publicul va avea privilegiul de a asculta o selecție premium de arii celebre, alături de bijuterii ale muzicii românești, oferind o mostră din excelența ce definește Opera Națională București.

În această atmosferă, vor fi dezvăluite detalii despre cea de-a cincea ediție a Bucharest Opera Festival, o perspectivă asupra evenimentului din acest an. Criticul muzical Oltea Șerban Pârâu, inițiatoarea festivalului, va susține o scurtă conferință înaintea recitalului despre cele patru ediții anterioare, aducând în discuție momente memorabile și impactul festivalului atât în România, cât și peste hotare.

„Aducem spiritul Bucharest Opera Festival la Viena pentru a reafirma cu demnitate: Opera Națională București nu este doar păstrătoare de tradiție, ci un actor activ pe marea scenă culturală europeană. Lansarea celei de-a cincea ediții în inima Europei este un gest strategic, o dovadă că excelența lirică românească are rezonanță internațională.” (muzicologul Oltea Șerban Pârâu)

Seara include și vizionarea filmului Bucharest Opera Festival 2025, realizat de Virgil Oprina, o mărturie video a succesului ediției precedente. Ajuns la cea de-a cincea ediție în iunie 2026, Bucharest Opera Festival contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind în ultimii ani o reală platformă de prezentare a celor mai valoroase companii de opera și balet din țară și străinătate.

Detalii despre evenimentele ICR Viena: https://www.icr.ro/cauta/ICR+Viena

BIOGRAFII

IULIA ISAEV – soprană

Soprana Iulia Isaev, solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, este una din vocile formate în România, care a dus peste tot în lume tradiția școlii românești de canto, fiind invitată să cânte pe cele mai importante scene lirice ale lumii. Reprezentantă de marcă a școlii românești de canto, Iulia Isaev desfăşoară o prestigioasă carieră artistică internațională care a culminat cu apariţiile din ultimii 10 ani pe scena Metropolitan Operei din New York în rolurile titulare din operele Evgheni Oneghin de Ceaikovski şi Tosca de Puccini.

Citeste si:
Noi detalii despre negocierile pentru Schengen. De ce a refuzat...
Noi detalii despre...

Absolventă a Universității de Muzică din București, sub îndrumarea distinsei maestre Arta Florescu, s-a remarcat încă din anii studenției obținând premii la concursuri internaționale precum ,,Loire Atlantique’’ Nantes - Franța, ,,George Enescu’’ București, ,,Madama Butterfly’’ Barcelona - Spania.

Debutul său artistic a avut loc pe scena Operei Naționale București în rolul Micaelei din opera ,,Carmen’’ de G. Bizet urmând ca ulterior să desfășoare o intensă activitate în decursul căreia a fost invitată de cele mai prestigioase teatre de operă din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii: Staatsoper Viena, Bayeriche Staatsoper Munchen, Staatsoper Berlin, Deutche Oper Berlin, Semperoper Dresden, Oper der Staat Koln, Schwetzingen Schloss Opera Festival, Opernhaus Zurich, Hamburgiche Staatsoper , Opera National de Paris Palais Garnier, Teatre Champs-Elysees Paris, Opera National Lorraine Nancy, Opera National du Rhin Strasbourg, Theatre Royal de la Monnaie Brusseles, Teatro dell’Opera di Roma, Teatro La Fenice și Teatro Malibran Venezia, Teatro San Carlo Lisabona, Greek National Opera House, New National Theatre Tokyo și Bunkamura Hall Tokyo, Seoul Opera House, și New York Metropolitan Opera House.

Citeste si:
Viena, Paris și Shanghai reduc iluminarea pe timp de noapte
Viena, Paris și Shanghai...

A interpretat roluri în spectacole de referință: Mimi din ,,La Boheme”, Cio-cio-san din ,,Madama Butterfly”, Floria Tosca din ,,Tosca”, Manon Lescaut din ,,Manon Lescaut” , Liu din ,,Turandot” de Puccini, Desdemona din ,,Otello”, Alice Ford din ,,Falstaff ” de Verdi, Marguerite din ,,Faust” de Gounod, Giulietta din ,, Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach, Donna Anna din ,,Don Giovanni”, Contessa din ,,Nunta lui Figaro”, Pamina din ,,Flautul Fermecat”, Fiordiligi din ,,Cosi Fan Tutte” de Mozart, Tatiana din ,,Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, Nedda din ,,Paiațe” de Leoncavallo, Adriana Lecouvreur din ,,Adriana Lecouvreur” de Cilea, Elsa de Brabant din ,,Lohengrin” și Elisabeth din ,,Tannhauser” de Wagner.

Citeste si:
Cel mai bun oraș din lume pentru locuit. Care sunt criteriile de...
Cel mai bun oraș din lume...

A colaborat cu dirijori renumiți precum James Levine, Yannick Nezet-Seguin, Michel Plasson, Marco Armiliato, Carlo Rizzi, Fabio Luisi, Mladislav Rostropovich, Daniel Oren, Rafael Fruhberg de Burgos, Daniel Harding, Evelino Pido, Ascher Fish, Franz Welser Most, Kerry Lynn Wilson, Robin Ticciati, Gianluigi Gelmetti etc. dar și cu regizori de operă și film de talie mondială: Franco Zefirelli, Peter Brook, David McVicar, Richard Eyre, Graham Vick, Robert Wilson, Luigi Proietti, Hugo de Ana etc.

A susținut numeroase concerte vocal simfonice în săli de prestigiu precum: Concertgebow din Amsterdam (Verdi Requiem), în sala de concerte Megaron din Atena (La Mort du Cleopatra-Berlioz), la Teatro Massimo din Palermo (Ein Deutche Requiem-Brahms), la Theatre Champs-Elysees din Paris și în Sala Filarmonicii din Koln (Mozart Requiem) etc.

Citeste si:
Tănase Stamule, despre scandalul diplomei lui Vlad Voiculescu
Tănase Stamule, despre...

Pe lângă activitatea sa solistică, din anul 2012, este profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București.

ALEXANDRU CONSTANTIN - bariton

Baritonul Alexandru Constantin este solist al Operei Naționale din București.

A absolvit Secția de Muzică religioasă a Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanta şi a urmat un master la Universitatea Națională de Muzică din București, pe care l-a absolvit în 2015. A urmat mai multe cursuri de măiestrie vocală, a susținut o serie impresionantă de recitaluri și a fost distins cu mai multe premii naționale și internaționale.

A interpretat mai multe roluri de operă (Renato și Silvano din Bal mascat de Verdi, Sharpless din Madama Butterfly de Puccini, Dappertutto din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, Malatesta din Don Pasquale de Donizetti, Zurga din Pescuitorii de perle de Bizet, Escamillo din Carmen de Bizet, Enrico din Lucia di Lammermoor de Donizetti, Contele de Luna din Trubadurul de Verdi, Marcello din La bohème de Puccini, Belcore din Elixirul dragostei de Donizetti, Valentin din Faust de Gounod, Don Giovanni din Don Giovanni de Mozart, Evgheni Oneghin din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Germont din La Traviata de Verdi, Silvio din Paiațe de Leoncavallo, Sacrestano din Tosca de Puccini, Bujor din Crai Nou de Porumbescu) și vocal-simfonice (în cantatele Carmina Burana de Carl Orff și Die erste Walpurgisnacht de Mendelssohn Bartholdy, precum și în Recviemurile compuse de Fauré și Donizetti).

Este şi solist al Operei Naţionale Române din Iaşi şi a fost, de asemenea, solist al Operei Comice pentru Copii din București și al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București.

LIANA MAREŞ - pian

Absolventă a Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică București, în 1998, pianista Liana Mareș a absolvit și secția clavecin a aceleeași prestigioase instituții de învățământ. Imediat după absolvire, a fost angajată la Opera Națională București, colaborând însă și cu alte instituții precum Filarmonica George Enescu din București, Teatrul Național de Operetă Ion Dacianși Radiodifuziunea Română. A susținut recitaluri la Ateneul Român, Sala Dalles, Muzeul Cotroceni, Muzeul Peleș, în săli de concerte din Craiova, Oradea și Brăila.

Repertoriul său de acompaniament muzică de operă conține lucrări semnate de compozitori ca Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, dar și Georges Bizet, Engelbert Humperdinck, Richard Wagner, Henry Purcell și Peter Ruzicka. Alături de trupa Operei Naționale București, Liana Mareș a întreprins turnee în Franța, Grecia și Israel.

Din iunie 2011, este formator de interpreți lirici, titlu acordat de Accademia Teatro alla Scala


Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Aprilie 2026 - 06 : 04

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.