Ne-am înconjurat de tot felul de aparate și mașinării. Roboții sunt o realitate, folosim tot felul de automate și dispozitive care ne ajută sau fac diferite munci în locul nostru. Folosim din plin tehnologia și suntem familiarizați cu cele mai complicate sisteme, utilizăm aplicații, atingem ecrane și apăsăm pe butoane. Suntem o specie tehnologizată și continuăm să ne perfecționăm în această direcție. Și totuși, suntem dependenți de zeci de instrumente și accesorii simple de neînlocuit, care ne fac viața mai ușoară. 

 

Activitatea zilnică la birou

Alături de cele mai performante dispozitive electronice, lângă telefonul al cărui procesor este de sute de ori mai puternic decât cel folosit de oameni pentru a ajunge pe Lună, regăsim accesorii indispensabile fără de care nu ne-am descurca. Un cutter bun pentru hârtie, o foarfecă și o placă pentru tăiere sunt instrumente esențiale.

Din aceeași categorie fac parte și ghilotinele pentru hârtie, pixurile mecanice, perforatoarele, capsatoarele, ștampilele mecanice. Încearcă să-ți imaginezi munca într-un birou de registratură, într-o arhivă de tribunal, într-un atelier de creație sau în secretariatul unei instituții fără acestea din urmă. Probabil că ar fi haos!

La tine în bucătărie

Avem cele mai sofisticate electrocasnice care taie, rad, storc, amestecă și măsoară. Avem aparate care coc, fierb și fac cafea. Dar cum te-ai descurca în bucătărie fără cuțite și fără furculițe, fără polonic și strecurătoare?

Interesant este că în bucătărie, în mod special, activitatea este dependentă mai ales de aceste instrumente esențiale, mai degrabă decât de cele sofisticate.

Oala cu capac, ceaunul de tuci și lingura de lemn fac concurență de la egal la egal unui slow cooker, ba chiar reușeșc, împreună, să-l întreacă în cazul unei pene de curent!

Simple, bune, de neînlocuit

Le sesizăm utilitatea mai ales atunci când nu le avem. Instrumentele simple și utile, cu funcții unice ne fac viața mai ușoară. De cele mai multe ori au în spate o istorie întreagă, au evoluat și au fost creația cuiva.

Iată câteva exemple și amănunte despre unele dintre cele mai simple unelte și instrumente pe care fiecare dintre noi le utilizează:

Cârligele de rufe - așa cum le știm azi, au fost patentate în Germania, la mijlocul secolului al XIX-lea. Modele empirice de cârlige s-au găsit și în mormintele din Egiptul Antic.

Citeste si:
Dispozitive moderne pentru casa ta care îți vor asigura siguranță...
Dispozitive moderne pentru...

Banalul cârlig este simbol al muncilor domestice și al curățeniei, iar în Philadelphia, SUA, se află expusă o lucrare a lui Claes Oldenburg (sculptor american de origine suedeză), de 14 metri înălțime, reprezentând un cârlig de rufe. Oldenburg a spus că a fost inspirat de „Sărutul” lui Brâncuși, aflat la Muzeul de Artă din Philadelphia, ideea fiind aceea a două siluete îndrăgostite.

Telecomanda - se poate spune că a fost inventată de Nikola Tesla în 1898, folosind unde radio. Prima telecomandă a fost prezentată la expoziția cu aparate electrice din Madison Square Garden. Tesla a realizat o mică ambarcațiune prevăzută cu un motor controlat prin unde radio cu ajutorul unei telecomenzi pe care a numit-o teleautomaton.

Prima telecomandă pentru televizor a fost realizată în 1950 și era legată de televizor printr-un fir. Cea fără fir a fost realizată cinci ani mai târziu dar nu funcționa decât dacă era perfect îndreptată către ochiul magic al televizorului.

Citeste si:
5 aspecte de care să ții cont când alegi cadoul pentru colegul de...
5 aspecte de care să ții cont...

Lacătul - această încuietoare portabilă este realizată din bronz, alamă, argint sau alte materiale, dar are același principiul de funcționare, respectiv un sistem de prindere care se închide și care nu poate fi desfăcut decât prin utilizarea unei chei unice.

Au fost descoperite lacăte de fier, realizate în anii 850 e.n, dar se știe că aceste mecanisme existau încă de pe vremea romanilor și erau realizate din bronz. Un prim brevet pentru lacăte a fost obținut de o companie din America, în 1871, modelul brevetat fiind fabricat, fără pauză, până în anii 1950. Primele lacăte cu cifru au fost realizate în 1920.

Stiloul - În ciuda legendei, cel care a inventat stiloul nu a fost un român, ci de Abbas Ibn Firnas, în perioada Califatului Omeyyad din Peninsula Iberică. El a creat un instrument de scris cu rezervor de cerneală care nu curgea și nu te murdărea pe mâni. Foarte probabil a fost perfecționat de Leonardo da Vinci. Desenele realizate de acesta dovedesc că a folosit un stilou care acționa gravitațional cu rezervor.

Citeste si:
Amenajarea biroului personal, secretul productivității
Amenajarea biroului personal,...

Fratele mai sărac al stiloului, pixul a fost inventat și patentat în octombrie 1888, de americanul John J. Loud. acesta nu a reușit să producă instrumentul de scris și, în final a pierdut dreptul asupra brevetului.

Lucrurile simple, uzuale sunt cele care au fost utilizate pentru a le face pe toate celelalte, pentru că fără cuie și fără ciocan, oricât ai fi de puternic, de abil sau de inteligent, nu poți construi o casă.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.