Nu ai avut cum să nu observi că la diferitele evenimente speciale la care ai participat, sau când ai mers într-un restaurant să comanzi ceva, băuturile erau servite în anumite pahare. De altfel, știi și tu prea bine că există pahare pentru apă, vin, coniac, șampanie și lista este mult mai mare, așa că nu îți spunem chiar o noutate.
Impact vizual
Primul scop pentru care se servesc băuturile în anumite pahare este cel vizual. În special când este vorba despre un restaurant cu pretenții, de exemplu, impactul vizual pe care îl are clientul este unul foarte important. Folosirea paharelor potrivite, și mai ales unele de foarte bună calitate, reprezintă un fel de carte de vizită a locației respective.
Calitățile băuturii servite
Dar nu doar acesta este scopul pentru care sunt folosite un anumit tip de pahare pentru băuturile speciale. Forma acestora, capacitatea și deschiderea au fost astfel gândite încât calitățile și gustul aparte al băuturii respective să fie mai bine puse în evidență, și mai ales, să se păstreze cât mai mult timp. De aceea, am decis să îți prezentăm un mic ghid referitor la tipurile de pahare care trebuie folosite pentru fiecare băutură în parte. În acest fel acasă vei fi o gazdă perfectă și recunoscută pentru felul în care știe să pună în valoare fiecare detaliu.
Paharul pentru vin
Dacă ai decis că vrei o petrecere rustică, una la care vei servi mâncăruri tradiționale și vin din producția proprie sau cumpărat de la micii producători, atunci nu este o idee greșită să servești vinul din acele ulcele din lut. În caz contrar, pentru a te bucura de gustul, culoarea și farmecul unui vin bun, chiar trebuie să folosești paharele potrivite.
-
Vinul roșu
Preferatul multora, vinul roșu, are nevoie de un pahar mare, cu picior, iar cupa acestuia trebuie să fie adâncă și rotundă, mai îngustă în partea de sus. În acest fel vinul nu va încălzit de călfura palmelor, iar gura paharul este deschisă într-atât încât să permită savurarea acestuia, iar aroma să fie eliberată treptat.
-
Vinul alb
Cupa paharelor pentru vinul alb este ceva mai mică decât celor rezervate pentru vinul roșu, iar piciorul trebuie să fie obligatoriu unul înalt, pentru că acestea se servesc reci. Poți asemăna cupa unui pahar pentru vin alb cu o lalea, și nu greșești prea mult, pentru că aceasta este și părerea specialiștilor în domeniu.
Consumul a patru pahare de vin într-o săptămână, pot crește riscul...

-
Vinul rose
Nu greșești dacă servești la masă vinul rose în pahare destinate vinului alb, pentru că procedeele de fermentație sunt oarecum asemănătoare. Cu toate acestea, trebuie să știi că există și pahare special concepute pentru acest tip de vin, care au o cupă mai scurtă, cu o formă ușor conică.
Pahare pentru șampanie
Fie că alegi să consumi șampanie sau vin spumant, paharele speciale pentru aceste băuturi au o formă speciale, cilindrică sau conică, mult mai îngustă și alungită față de paharele de vin obișnuită. Această formă a fost gândită astfel ca tu să te bucuri de aroma și savoarea băuturii pentru o perioadă mult mai îndelungată.
Pahare pentru coniac
Este un pahar ușor de recunoscut, iar specialiștii în domeniu susțin că are o capacitate de 350 de ml. Forma paharului este una unică, cu un picior scurt, cu o cupă rotunda spre bază și mult mai îngustă spre deschidere. Piciorul scurt permite amplarea palmei deschise imediat sub cupă, ceea ce permite băuturii să se încălzească și să își elibereze mai bine aromele. Pentru momentele speciale când ai musafiri, un set 6 pahare pentru coniac Bohemia este cea mai bună alegere pe care o puteai face.
Finanțare de la Guvern pentru producătorii de țuică și pălincă

Pahare pentru cocktail
Mai este recunoscut și după numele de ”pahar pentru Martini”, iar forma lui este una ușor de recunoscut: triunghi, cu baza foarte îngustă și cu o deschidere generoasă.
Cu toate acestea, există și numeroase alte paharuri pentru cocktail, iar un altul foarte cunoscut este cel pentru Margarita sau alte băuturi exotice, în special cele pe bază de fructe. Cert este că toate au parte de o deschidere foarte mare, ceea ce permite eliberarea rapidă a aromelor. În unele rețete de cocktail-uri, marginea acestora este acoperită de zahăr sau chiar sare. Sună bine, nu-i așa?
Pahare de apă
Da, știm, sunt foarte comune, dar cu toate acestea nu trebuie să lipsească de la nicio masă, nu contează câte tipuri de băuturi se servesc. De altfel, nu puțini sunt cei care preferă să aibă mereu pe masă un pahar plin cu apă minerală sau plată din care să se servească la nevoie. Bunele maniere ne spun că paharele de apă nu se iau niciodată de pe masă, iar pentru a le alege pe cele potrivite, avem de a face cu unele mari, înalte și care niciodată nu trebuie să aibă picior. Pentru a nu te ridica tot timpul de la masă pentru a umple paharele oaspeților, așează din loc în loc carafe încăpătoare pline cu apă.
Mustul, băutură sezonului de toamnă. Detaliul care poate afecta...

Pahare de whiskey
Un alt tip de pahare, și acestea ușor de recunoscut, sunt cele pentru whiskey. Nu au picior, au o deschidere largă, dar se subțiază ușor către fund. Și, chiar dacă au o dimensiune clasică de 180 de ml, se recomandă să pui în pahar doar 50 ml, iar în rest să adaugi cuburi de gheață. Adevărații cunoscători știu de ce!
Pahare pentru sherry sau lichior
Este un pahar mic, cu picior, mai îngust la bază dar cu o deschidere destul de mare. Are dimensiuni mici, care sunt doar de 120 de ml.
Pahare de țuică
Bine cunoscute de români, paharele de țuică sunt caracterizate printr-o capacitate redusă, care rar trece de 50 de ml. Seamănă oarecum cu cele pentru shot-uri din baruri, dar au pereții mult mai groși.
Pe care dintre aceste pahare speciale le recunoști și le folosești mai des?
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Tarot zilnic: Te vrea în viața sa? Iată ce trebuie să faci!
Sursa: kudika.ro
-
Revolut își extinde platforma de trading pentru clienții din Spațiul Economic...
Sursa: futurebanking.ro
-
Hidroelectrica a început să emită facturile pentru luna august 2022
Sursa: wall-street.ro