Multe persoane se plâng adesea că sunt obosite și că le lipsește energia. Stresul cronic, programul lung de lucru, orele insuficiente de somn, dietele nesănătoase și lipsa exercițiilor fizice contribuie la această senzație de oboseală pe tot parcursul zilei. Există diverse soluții pe care le poți aborda pentru a-ți crește nivelul de energie, toate implicând o modificare a stilului de viață pe termen lung.
Ciclul de somn
Pentru a avea energie, reechilibrarea ciclului tău de somn este esențială. Perioadele aglomerate din viața noastră duc la scurtarea timpului alocat somnului. Este important să-i asiguri corpului tău suficientă odihnă. Adoptă un ritm regulat de somn, culcă-te și trezește-te la aceeași oră. Dacă e posibil, odihnește-te timp de 10-20 de minute în timpul zilei. Evită să mănânci copios sau să bei alcool înainte de culcare.
Dieta
Încarcă-ți bateriile încă de la micul dejun. Pâine integrală, unt de arahide, fulgi de ovăz, ouă, iaurt, fructe sunt o alegere potrivită pentru a-ți începe ziua. Corpul tău are nevoie de vitaminele și mineralele din fructe pentru a avea energie toată ziua. Un aport energetic deosebit îl au fructele precum banane, mere, afine, merisor, goji, pepene verde. Alege cereale integrale precum orez basmati sau brun, quinoa, chia și alimente care se digeră mai încet, precum broccoli, avocado sau somon, pentru că îți vor permite să îți păstrezi nivelul de energie ridicat mai mult timp.
Hidratare
Bea suficientă apă pentru a combate lipsa energiei. Oboseala este de multe ori un simptom al deshidratării. Pe lângă consumul de apă, este recomandat și cel de suc de lămâie. În timp ce apa hidratează, sucul de lămâie conține electroliți necesari pentru a-ți menține energia. În locul cafelei de după-amiază, bea un ceai verde, de mentă sau de mușețel. Este o băutură la fel de energizantă, dar mai sănătoasă.
Mișcare
Nu este necesar să-ți faci abonament la o sală de sport pentru a face exercițiu fizic. Poți merge pe jos până la serviciu, poți parca mașina mai departe decât de obicei atunci când te duci la cumpărături sau poți evita liftul sau scările rulante. Mersul pe jos îți dă energie. Încearcă să ieși la o plimbare de 10-15 minute în jurul casei. Pentru un plus de vitalitate, poți asculta la căști o muzică antrenantă. Exercițiile cardiovasculare regulate, precum mersul intensiv, oxigenează și hrănesc țesuturile, ceea ce ajută inima și plămânii să se refacă. Însă nu sunt recomandate exerciții intensive înainte de culcare. Metabolismul se activează, temperatura corpului crește, iar creierul rămâne în stare de veghe.
7 sfaturi pentru stabilitate financiară

Expunerea la soare
Este suficient să te expui la soare un sfert de oră și te vei simți energizat. Poți să iei prânzul sau să răspunzi la e-mailuri pe o bancă în parc sau pur și simplu să te plimbi. Corpul se va trezi și vei avea mai multă energie. Nu uita să folosești o cremă cu protecție solară.
Când energia noastră scade pe parcursul zilei, devine dificil să ne concentrăm și să lucrăm. Adesea experimentăm această lipsă de energie care ne lasă complet letargici, avem senzația că nu vom termina niciodată ceea ce ne-am propus în ziua respectivă, lucru care ne consumă și mai mult. Urmând aceste câteva sfaturi simple, îți vei putea crește nivelul de energie în mod natural și vei rămâne în formă pe tot parcursul zilei.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Tarot zilnic: Te vrea în viața sa? Iată ce trebuie să faci!
Sursa: kudika.ro
-
Revolut își extinde platforma de trading pentru clienții din Spațiul Economic...
Sursa: futurebanking.ro
-
Hidroelectrica a început să emită facturile pentru luna august 2022
Sursa: wall-street.ro