Nu ai nevoie să citești niciun studiu elaborat de un grup de cercetători englezi pentru a conștientiza că ești o norocoasă pentru că locuiești la țară, conectată la natură, la aer curat. Și dacă nu îți dădeai seama până acum, cu siguranță ultimele luni au fost destul de elocvente în acest sens. Dacă ești încă nostalgică după viața de oraș, mai ales dacă e vorba de o întoarcere la obârșie, acel downshifting de care vorbesc occidentalii, nu percepe totul ca pe un regres, ci mai degrabă ca pe o șansă.

Primul pas este acela de a avea mai multă grijă de tine, mai ales că ai toate condițiile de a face acest lucru, iar astrele îți sunt mai mult decât favorabile în acest sens. Al doilea constă în a nu te rupe total de viața culturală, de vechiile prietenii și metropolă, dar cu vizite ocazionale poți soluționa și acest aspect.

Dacă adaptarea ta la țară încă lasă de dorit, te simți tot o inadaptată și nu știi cu ce să începi, venim cu câteva recomandări generale:

Hrană sănătoasă

Ar fi păcat să trăiești într-o zonă în care oamenii vând ouă, legume, fructe, iar tu să te grăbești să le procuri de pe rafturile unui supermarket. Nu ar fi drept nici față de tine, nici față de comunitatea în care trăiești. Dacă ai un teren la dispoziție, poți să îți cumperi chiar tu câțiva pui de carne pe care să îi crești și de care să te îngrijești zilnic.

Evită în orice caz, mai ales că e sezonul fructelor și al legumelor, mâncărurile de tip fast-food sau semipreparate, tocănițele cu mult sos, pastele cu multe adaosuri și prăjelile. În schimb, alege să consumi salate și surse de proteină naturală. Fă alegeri inteligente, procură-ți alimente naturale, alege să gătești cât mai mult la cuptor sau să consumi totul în stare naturală.

Hidratare

Probabil bei apă de la o sursă din natură, așa că profită și mai mult și hidratează-te corespunzător. Alege apa potabilă în detrimentul sucurilor acidulate, al concentratelor din comerț sau alcoolului. Efectele le vei resimți imediat asupra stării generale de sănătate: vei dormi mai mult, te vei simți mai ușoară și mai energică și vei dormi mult mai bine. Totodată, mai ales că zilele se vor scurta, iar temperaturile vor fi mai scăzute, poți să îți faci ceai ori de câte ori simți nevoia de o băutură caldă revigorantă sau calmantă. Chiar și în zilele răcoroase de toamnă, nu uita de regula celor doi litri de apă consumați zilnic, chiar dacă nu vei avea mereu disponibilitatea de a respecta această normă.

Citeste si:
Cu gândul la mâncare. La propriu
Cu gândul la mâncare. La propriu

Mișcare zilnică

La sat, cu ulițe largi și un teren întins, nu e necesar să mergi la sala de fitness, nici să ai acasă saltea, gantere, săculeți de nisip și corzi elastice. Trebuie doar să te mobilizezi și să ieși să faci mișcare în curte sau efectiv să aloci mai mult timp treburilor de pe lângă casă. În fond, mereu se găsește câte ceva de făcut: de măturat curtea, de vopsit gardul și de văruit tulpinile pomilor. Dacă ai și un animal de companie cu multă poftă de viață și de mișcare, cum ar fi un cățel, atunci nici nu mai trebuie să îți faci vreo grijă.

Ai grijă de tine ca de cea mai importantă și iubită ființă. Fiind tu bine, și cei din jur îți vor împrumuta starea. La sat chiar dispui de toate condițiile necesare pentru a te pune pe tine în topul priorităților.


Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2021 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.