Românii cărora Guvernul vrea să le mărească salariile cu 50%. Creșterile ar fi și de 7.800 de lei. Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Ministerul Muncii.

Guvernul vrea să mărească salariile unor români cu 50%

Bugetarii care se ocupă de reformele din cadrul Planului Naţional de Redresare vor avea salarii cu până la 50% mai mari, prevede proiectul de lege aflat în dezbatere publică la Ministerul Muncii. Bugetarii ar putea avea parte de măriri indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați.

„Asta inseamna pe scurt un contact cu ministerele care sunt responsabili de impleentarea componentelor din PNRR”, a declarat Laurențiu Crîmu, director general adjunct coordonare PNRR.

Cu o experiență de peste 10 ani în managementul fondurilor europene, Laurențiu are aproape 40 de angajați în subordine: IT-iști, ingineri, economiști, contabili, specialiști în audit și comunicare. Ei se numără printre cei 1.000 de bugetari care ar putea beneficia de o creștere salarială.

„Comisia europeana suporta aceste cheltuieli, efortul bugetar , impactul financiar pe care il avem la nivelul fiecarui salariat este de 1.000 lei net asta ar insemna in cursul unui an calendaristic aprox. 12 milioane lei, echivalentul a 2,5 milioane euro”, a spus Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu unele excepții

Angajații care lucrează până la 20 ore pe lună vor avea o majorare salarială de 10%, iar cei care lucrează între 21-40 ore de 20%. Venitul crește odată cu timpul alocat activității. Astfel, pentru bugetarii care lucrează până la 60 de ore se va acorda o majorare de 30%.

Pentru cei a căror activitate este de până la 80 de ore mărirea va fi de 40%, iar pentru cei care depășesc 80 de ore lucrate creșterea salarială va fi de 50%. Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu excepția funcțiilor de președinte și vicepreședinte al consiliului județean, primar și viceprimar.

Citeste si:
Doar aproape 3 din 10 români cred că apa de la robinet este sigură...
Doar aproape 3 din 10 români...

„Nu este o optiune, legea spune ca indemnizatia primarului se majoreaza”, a subliniat Radu Mihaiu, primar Sector 2.

„Cu siguranta si mediul privat va trebui sa creasca salariul, in acest moment un specialist porneste de la 3.800- 4.000 net ceea ce inseamna ca va exista o crestere si in sectorul privat”, a explicat Leonard Rizoiu, specialist resurse umane.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.