Marcel Ciolacu (PSD), declarații despre majorarea pensiilor
„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari.
Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit", a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor adresată de un jurnalist.
„Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament.
Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor", a completat Marcel Ciolacu.
„Eu nu fac parte dintre politicienii care le spun românilor să stingă becul”
Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Craiova, că un sistem de vouchere pentru a schimba electrocasnicele cu unele moderne care consumă mai puțin este oportun. Acesta a subliniar că nu face parte din categoria politicienilor care le spun românilor să facă economie.
„Un sistem de vouchere pentru a schimba electrocasnicele cu unele moderne care consumă mult mai puţin este oportun. Este un mod de a ne încadra în zona de economie. Eu nu fac parte dintre politicienii care le spun românilor să stingă becul. Românii îşi gestionează singuri lucrurile, dar acesta este un sistem prin care statul să vină să continue un sistem de modernizare a gospodăriei", a spus preşedintele PSD.
Citeste si:Provocarea majoră a industriei auto europene: ce spune Ciolacu
![]()
Președintele PSD a mai spus că în Spania au existat astfel de vouchere pentru fiecare locuință, printr-un program cu fonduri europene. Conform oficialului, fiecare știe ce economie vrea să facă, voluntar.
„Statul român a venit cu anumite plafoane în funcţie de consum. Fiecare ştie ce economie face la bugetul familiei, unde doreşte să se încadreze. Este un mod voluntar. Celălalt mod... Cum poate să mă controleze pe mine cum consum în perioada de vârf? (...) Eu am crescut pe vremea lui Ceauşescu, mama striga după mine dacă nu stingeam becul, dar eu nu pot să-i cer fiului meu acelaşi regim pe care l-am avut eu.
(...) Este posibil ca şi UE să se refere nu neapărat la populaţie, poate ar trebui să nuanţeze. Mă bucur că UE a spus că trebuie reglementare şi plafonare de preţ, lucru pe care noi îl cerem de doi ani de zile", a spus Ciolacu întrebat dacă face economie la energie.
Citeste si:Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro