Premierul Nicolae Ciucă le-a spus oamenilor veniţi duminică la Ţebea, pentru a-l comemora pe Avram Iancu, că trecem printr-o perioadă a incertitudinii şi nesiguranţei şi avem în faţă o iarnă grea, pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune şi responsabilitate. Oficialul a mai spus că viitorul este nesigur, însă românii trebuie să se gândească la lecţiile trecutului şi la curajul înaintaşilor.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că „avem o iarnă grea în față”

„Din nefericire, trecem printr-om perioadă a incertitudinii şi nesiguranţei. Oamenii au multe temeri şi pe bună dreptate sunt îngrijoraţi pentru ce le rezervă ziua de mâine. Avem un război nu departe de graniţele României, avem o serie de efecte negative ale acestui război pe care le resimţim în viaţa noastră de zi cu zi. Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune, echilibru şi responsabilitate. Nu va fi uşor, dar România va reuşi să depăşească toate aceste greutăţi, pentru că suntem pregătiţi pentru orice scenariu.

În acelaşi timp nu suntem singuri. Suntem în NATO şi UE. Alături de partenerii noştri de încredere, România este un punct de stabilitate între naţiunile balcanice pentru că promovăm şi protejăm drepturile şi libertăţile fundamentale, valorile democraţiei şi ale statului de drept. (...) Abia acum am văzut că războiul de agresiune se poate reaprinde în Europa. Am înţeles cu toţii că apartenenţa noastră la lumea occidentală înseamnă de fapt protejarea naţiunii şi a identităţii noastre naţionale", a declarat Ciucă la Ţebea.

În contextul în care la adunarea de la Ţebea erau prezenţi şi membri ai partidului AUR, care se manifestau zgomotos, prim-ministrul a vorbit și de „majoritatea tăcută" a românilor, despre care „rar se vorbeşte de la tribuna puterii".

„Am învăţat de la Avram Iancu că adevăratul patriotism are ca obiectiv obţinerea păcii sociale şi a bunăstării economice, dar acestea nu sunt posibile în absenţa demnităţii umane şi a libertăţii individuale, în absenţa toleranţei, a dialogului şi a transparenţei în luarea deciziilor. O naţiune puternică este o naţiune unită în jurul unor valori, care constituie identitatea sa naţională. Aceste valori sunt împărtăşite de cei mai mulţi dintre cetăţeni, sunt împărtăşite de acea majoritate tăcută, despre care rar se vorbeşte de la tribuna puterii (...).

Citeste si:
Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: „Nu mă dau înapoi”
Ciucă, despre candidatura la...

Identitatea noastră naţională este o identitate europeană, pentru că naţiunea română este o naţiune europeană (...). La 150 de ani de la moartea sa, ar trebui să ne întrebăm cu toţii ce ar simţi şi ce ar face Avram Iancu dacă ar trăi astăzi. Nu cred că ar fi dezamagit. Din contră, am această convingere că ar fi bucuros să vadă Transilvania unită cu Ţara Românească şi Moldova şi că ar face tot ce îi stă în putere să îşi salveze naţiunea şi să o protejeze de cei care îi vor răul", a subliniat Nicolae Ciucă.

„Suntem aici pentru a comemora 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, erou al naţiunii române şi simbol al luptei pentru libertate, dreptate socială şi unire naţională. (...) Astăzi nu îl comemorăm doar pe Avram Iancu, marele nostru erou revoluţionar, om al legii, intelectual paşoptist şi patriot, astăzi sărbătorim împreună naţiunea română unită, aici la Ţebea, între Gorunul lui Horea, mormântul lui Avram Iancu, mormintele tribunilor săi şi mormintele soldaţilor eroi din cele două războaie mondiale, îi spunem 'Crăişorului Munţilor' că visul său lăsat moştenire urmaşilor a fost împlinit.

Citeste si:
Altex începe campania Black Friday de iarnă
Altex începe campania Black...

România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil (...). Viitorul este întotdeauna nesigur, dar trebuie să avem curaj, să fim determinaţi şi pregătiţi să-l întâmpinăm. Trebuie să ne gândim mereu la lecţiile trecutului, să ne amintim de curajul, determinarea şi sacrificiul înaintaşilor noştri, când au fost puşi în faţa unor decizii grele, decizii care au schimbat fundamental soarta naţiunii", a declarat şeful Guvernului


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Septembrie 2022 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.