Producătorii de făină, ulei și mălai vor primi sprijin de la stat
În ultimul an, prețurile alimentelor de bază au crescut considerabil, confirmă datele oficiale. Uleiul este pe primul loc în topul scumpirilor, dar nici mălaiul sau făina nu sunt departe. Iar majorările continuă. De la o săptămână la alta se găsesc alte costuri la raft. Producătorii spun că nu au încotro decât să intre în spirala scumpirilor.
Statul s-a gândit să intervină și vrea să ofere sprijin producătorilor din industria de procesare a cerealelor și de fabricare a uleiurilor. Schema de ajutor constă în compensarea parţială a creșterii costurilor cu materia primă, energia şi combustibilii, suportate de operatorii economici.
Pentru a primi bani de la stat, operatorii economici trebuie să facă stocuri de cereale. Prin acest program, Guvernul vrea să dea 200 de milioane de euro. Cele mai mari sume vor ajunge la fabricile de morărit, anume 124 de milioane de euro. Pentru cei care produc mălai, în schimb, bugetul este de 10 milioane de euro, iar pentru producătorii de ulei e 66 de milioane de euro.
„Acest proiect ar trebui să vină cu condiţia ca procesatorul să cumpere marfă românească. Ar trebui să fie făcută o evaluare a fiecărui procesator care accesează aceste fonduri, pentru a vedea cât a procesat el în ultimii 3 ani şi dacă activitatea lui e bazată pe procesare sau mai mult pe vânzarea acestor stocuri”, a explicat Cezar Gheorghe, consultat pentru Clubul Fermierilor Români, expert analist pentru comerțul cerealelor, pentru Observator.
Măsura ar trebui să ducă la ieftinirea alimentelor. „Aceste măsuri se vor reflecta în prețul uleiului”, a transmis Ionuț Grama, reprezentant fabrică ulei.
„Ar fi binevenit şi pentru producătorii de făină şi, automat, pentru noi, dar şi pentru consumatorul final care ar putea să plătească un preţ mai mic pentru produsele de bază”, a declarat Maria Acristei, proprietar brutărie.
Citeste si:Un sprijin pentru bunicii noștri!
![]()
Proiectul de ordonanță de urgență trebuie mai întâi să fie adoptat de Guvern pentru ca producătorii să primească aceste granturi.
Ce s-a scumpit cel mai mult în ultima perioadă
În topul scumpirilor se află gazele, prețul aproape dublându-se în ultimul an. Pe listă urmează uleiul, cartofii, făina și mălaiul. Și pentru combustibil plătim cu aproximativ 40% mai mult comparativ cu anul trecut, iar ouăle, zahărul, peștele și lactatele costă mai mult cu circa 15%.
- gaze + 89%;
- ulei +49%;
- cartofi +42%;
- făină +33%;
- mălai +32%;
- ouă +15%;
- zahăr +15%;
- carne +15%;
- lactate +15%.
De precizat este că inflaţia nu reprezintă acelaşi lucru de la o ţară a alta. De pildă, inflaţia din China este mult mai mică în comparaţie cu ce se întâmplă în restul lumii, dat fiind că acolo indicatorul este calculat după altă formulă. Bunurile şi serviciile au altă pondere în coşul de inflaţie a preţurilor de consum.
5 probleme comune care apar la o mașină cu motor diesel
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro