USR, despre rectificarea bugetară: PSD, PNL și UDMR acționează precum un parazit care își consumă gazda
Potrivit unui comunicat al Uniunii Salvaţi România, rectificarea bugetară prevede cheltuieli suplimentare de aproape 34 de miliarde de lei, dintre care numai 3,2 miliarde de lei merg către investiţii, iar restul sunt orientaţi către datorii şi consum.
„Guvernul se împăunează acum cu încasări suplimentare, dar refuză să spună că, de fapt, aceste venituri sunt rezultatul inflaţiei care a sărăcit fiecare român în parte. Dobânzile au crescut foarte mult, pentru că Guvernul Ciucă, lipsit de credibilitate, a reuşit să împrumute România la cele mai mari costuri din Uniunea Europeană”, susţine senatoarea Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor.
USR completează că „în plină criză economică", PSD şi PNL „au crescut cheltuielile în neştire", prin: PNDL 3 'Anghel Saligny', pensii speciale, sporuri "aberante", creşteri de salarii în ministere şi agenţii, scheme de ajutor de stat pentru grupuri de interese.
„Toate acestea trebuie plătite de români, care suportă şi inflaţia şi taxele noi pe care Coaliţia spunea că nu le va impune. Un guvern responsabil ar fi strâns cureaua şi nu ar fi crescut taxele. Dar PSD şi PNL i-au minţit din nou pe români”, se arată în comunicat.
Potrivit USR, schema de plafonare a preţurilor la energie este "cea mai mare lovitură dată finanţelor publice" anul acesta.
„Vedem clar o gaură de aproape 30 de miliarde de lei - banii pentru compensarea facturilor de energie. Din ce bani, domnule Câciu? În loc să reducă taxele pe energie, au preferat o schemă alambicată care ruinează - încet, dar sigur - nu doar statul român, ci pe toţi românii, pentru că ei vor plăti găurile create în buget de politicienii iresponsabili de la PNL, PSD şi UDMR„, menţionează sursa citată.
Citeste si:Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro