Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, a fost prins în Grecia în timp ce depunea o cerere de azil politic, a confirmat Poliția Română într-un comunicat. El a fost reținut în Atena de poliția locală, iar în prezent se află în custodia autorităților elene. Când ar putea fi adus în țara natală? Ce spune legea?

Sorin Oprescu a fost prins în Grecia în timp ce depunea o cerere de azil politic

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare în data de 13 mai, a fost dat în urmărire internațională după ce poliția nu l-a găsit acasă. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel București. Instanța a decis și confiscarea extinsă a sumelor de 102.000 de lei și 9.400 de euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de acesta în București (strada Herăstrău) și Ciolpani (Ilfov).

Conform surselor G4Media, fostul edil a părăsit România pe la Vama Giurgiu în urmă cu câteva săptămâni, cu mult înainte de pronunțarea sentinței. Atunci, el putea ieși din țară fără probleme, dat fiind că nu exista nicio măsură preventivă împotriva sa, deși era anchetat.

Completul de la Curtea de Apel București a pronunțat condamnări cu închisoare ce totalizează peste 63 de ani pentru toți inculpații – foști directori din Primăria București și oameni de afaceri. Toți au fost acuzați de procurori de organizarea unui grup infracțional care atribuia contractele din bani publici contra șpagă.

În același dosar, fostul director din Primăria București, Popa Bogdan Cronel, a fost condamnat definitiv la 11 ani și 6 luni de închisoare. De asemenea, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Cristian Stanca, a fost condamnat la 7 ani și 2 luni de închisoare. Și fostul director al Direcției economice din Primăria Generală, Mircea Octavian Constantinescu, a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare. Fostul primar general a fost capturat de o echipă Enfast (European Network of Fugitive Active Search Teams).

Citeste si:
Sorin Oprescu nu va fi extrădat din Grecia. Fostul primar va rămâne...
Sorin Oprescu nu va fi...

Date de la Poliție

La data de 17 mai a.c., în urma activităților investigative și de cooperare polițienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Operațiuni Speciale, Direcția de Investigații Criminale, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în colaborare cu Centrul SELEC și polițiștii greci, coordonați de șeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona orașului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internațional.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, la data de 13 mai 2022, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani și 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor. Cel în cauză a fost condus la sediul autorității judiciare competente, în vederea confirmării și punerii în executare a mandatului”, a transmis Poliția.

Citeste si:
Tehnică militară NATO, trimisă în România și Bulgaria. O navă cu...
Tehnică militară NATO,...

Când ar putea fi adus în România

Sorin Oprescu ar fi fost reperat în momentul în care a depus cererea de azil politic în Grecia, susțin surse Observator. Până acum, Poliția Română nu a comunicat nimic oficial despre capturarea sa. Miercuri, inculpatul urmează să fie prezentat unui procuror, potrivit procedurilor legale, după ce, după ce a fost reținut, a stat în custodia autorităților elene, la departamentul care se ocupă de persoane căutate.

Acolo i se va aduce la cunoștință mandatul european de arestare emis pe numele lui și va fi întrebat dacă își dorește să fie extrădat. Tot miercuri se va decide și măsura preventivă pentru acesta, anume dacă va rămâne în arest sau dacă i se va pune interdicție să părăsească Grecia. În cele din urmă, în termen de 40 de zile, se va întruni un consiliu judecătoresc ce va hotărî extrădarea sa, dacă va fi cazul.

Citeste si:
Proteste violente în Grecia, după accidentul feroviar devastator
Proteste violente în Grecia,...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Mai 2022 - 09 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.