Gavriliță: Republica Moldova a transmis a doua parte a chestionarului de aderare la UE
„Republica Moldova aparţine istoric, cultural şi ca sistem de valori spaţiului european. Moldovenii privesc cu multă speranţă şi încredere într-un viitor european pentru Republica Moldova şi cred în rezultatele benefice ale reformelor necesare pentru integrarea europeană. R. Moldova a întârziat prea mult asumarea determinată a acestui drum, dar guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile şi să accelereze procesele pentru a pune ţara noastră acolo unde îi este locul - în familia ţărilor libere, în familia ţărilor europene", a declarat Gavriliţa în cadrul ceremoniei.
„Aceasta arată determinarea oamenilor din R.Moldova să avanseze în relaţia lor cu Uniunea Europeană", a spus Mazeiks, care a menționat că informaţia prezentată va fi examinată de către Comisia Europeană, apoi vor fi anunţaţi următorii paşi.
Premierul Republicii Moldova i-a transmis ambasadorului Uniunii Europene la Chișinău, în data de 22 aprilie, prima parte a chestionarului completat de aderare la UE. Atunci, Gavriliță a subliniat că s-a lucrat intensiv la această acțiune, pentru a oferi o veste bună cetățenilor înainte de sărbătorile pascale.
Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, pe 3 martie, cererea de aderare a țării la Uniunea Europeană, declarând că „cetățenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur”.
Ea a completat că „unele decizii au nevoie de timp de cumpănire. Maturizarea ne-a luat 30 de ani. Multe eșecuri și pași înapoi. Acum, cu lecțiile învățate, noi suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Vrem să trăim pașnic, în democrație - parte a lumii libere”.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, despre aderarea...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 Semne că cineva îți consumă energia fără să-ți dai seama și cum să îți...
Sursa: kudika.ro
-
Test de spiritualitate: Ce zodie îți iese în cale până la final de an și cum...
Sursa: garbo.ro