Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la invitaţia omologului american, Joe R. Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri aliaţi, ai instituţiilor UE şi NATO şi ai statelor partenere, în contextul continuării agresiunii militare ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat la consultările cu Joe Biden importanța creării accelerate a Grupului de luptă în România

La discuţii au mai participat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această nouă rundă de consultări transatlantice a avut loc în contextul evoluţiilor umanitare dramatice din Ucraina şi al pregătirilor militare ale Federaţiei Ruse pentru reluarea ofensivei.

Sursa citată precizează că liderii au analizat situaţia de securitate şi perspectivele de evoluţie ale acesteia, respectiv cea umanitară deosebit de gravă, rezultată în urma retragerii forţate a armatei ruse din zonele ocupate anterior, şi au condamnat crimele comise împotriva civililor, dar şi distrugerile masive ale zonelor locuite şi ale infrastructurii civile.

În context, a fost reiterat sprijinul puternic pentru activitatea Curţii Penale Internaţionale de a investiga, a judeca şi condamna pe cei responsabili pentru crimele comise. Liderii au evaluat şi strategia cuprinzătoare de sprijin pentru Ucraina, pe toate dimensiunile, şi au abordat măsurile ferme şi coordonate de răspuns întreprinse de comunitatea internaţională, cu referire la pachetele extinse de sancţiuni, pentru contracararea acţiunilor Rusiei.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a salutat continuarea, deosebit de oportună, a consultărilor în acest format şi importanţa crucială a menţinerii coordonării strânse şi a unităţii aliate şi transatlantice, precum şi cu partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune, în contextul regional cu impact asupra securităţii euroatlantice şi globale, arată sursa citată.

„Preşedintele României a condamnat cu fermitate crimele comise de trupele ruse împotriva civililor şi continuarea bombardamentelor efectuate de armata rusă asupra ţintelor civile", precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a menţionat demersurile complexe întreprinse de ţara noastră în sprijinul Ucrainei, în plan politic, logistic şi umanitar. El a subliniat că la eforturile consistente în sprijinul Ucrainei se adaugă şi cele privind facilitarea fluxului a peste 770.000 de cetăţeni ucraineni de la frontieră şi găzduirea refugiaţilor pe teritoriul ţării noastre.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Șeful statului român a marcat și nececitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova

Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a evidenţiat şi impactul amplu al actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul Estic al Alianţei, în special la Marea Neagră. Totodată, el a subliniat importanţa implementării rapide a deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie, în special crearea accelerată a Grupului de Luptă în România, ca prim pas în direcţia echilibrării şi a consolidării prezenţei NATO pe Flancul Estic, pe termen lung.

Şeful statului a reiterat faptul că actuala situaţie gravă de securitate demonstrează, o dată în plus, necesitatea consolidării, de o manieră coerentă şi unitară, a posturii de descurajare şi apărare a NATO în regiune şi a evocat deciziile privind transformarea şi adaptarea pe termen lung a Alianţei, care trebuie să fie adoptate la Summitul NATO de la Madrid, din luna iunie.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

Preşedintele Iohannis a subliniat în intervenţia sa şi necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, în plan politic şi economic, pentru gestionarea refugiaţilor ucraineni, dar şi în cazul unei eventuale noi crize energetice.

De asemenea, şeful statului a făcut apel la acţiuni hotărâte şi coordonate pentru eliminarea dependenţei energetice de Rusia, subliniind şi că sancţiunile s-au dovedit un instrument eficient. Preşedintele Iohannis a mai evidenţiat că România a susţinut pachetele consistente de sancţiuni adoptate la nivel european până la acest moment şi va menţine coordonarea pentru noi măsuri. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Aprilie 2022 - 08 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.