Ciprian Ciucu, primar al sectorului 6 şi preşedintele PNL Bucureşti, s-a declarat nemulţumit de faptul că premierul Nicolae Ciucă nu-i răspunde la telefon, întrebându-se dacă "trebuie să frece anumite clanţe" pentru ca Direcţiile de asistenţă socială din Bucureşti să primească bani de la centru şi l-a îndemnat pe premier "să fie atent la PNL".

Primarul Ciucu spune că premierul Nicolae Ciucă nu îi răspunde la telefon

Invitat duminică la emisiunea "Insider Politic" de la Prima TV, Ciprian Ciucu a fost întrebat dacă este posibil ca Florin Cîţu să piardă şefia PNL şi care va fi relaţia acestuia cu premierul Nicolae Ciucă.

"Să schimbi preşedintele, ar veni o instabilitate. Acum, cât de cât lumea este împăcată cu ideea. Domnul Ciucă este prim-ministru, domnul Cîţu este ... (preşedinte PNL, n.r). Va conta foarte mult relaţia dintre cei doi. Dacă domnul Ciucă va fi atent la PNL, şi aş adăuga şi la Bucureşti, atunci se va bucura de susţinerea PNL. Dacă nu este atent la PNL şi la Bucureşti, este foarte probabil ca oamenii să-l susţină pe Cîţu. Va conta cum domnul Ciucă gestionează relaţia cu PNL. Cum funcţionează asta? Sunt funcţii politice de împărţit. E normal într-o democraţie. Trebuie să vedem, noi, liderii politici, putem face recomandări? Eu nu am nicio jenă să recomand pe cei mai competenţi şi integri oameni. Nu ştiu dacă (Ciucă, n.r.) va ignora aceste recomandări, dar aceste recomandări vin dinspre partid şi dinspre domnul Cîţu, că de aia este preşedinte. (...) Există probabilitatea ca mulţi oameni să se ducă direct către domnul Ciucă, pentru că s-a debalansat acum puţin puterea. Ce înseamnă să fie atent? Pe mine nu mă interesează decât să fie atent pentru interesul public", a explicat primarul.

Ciucu a precizat că autorităţile locale din Bucureşti nu au primit fonduri de la centru, aşa cum au primit cele din judeţe şi s-a întrebat dacă trebuie să "frece anumite clanţe" pentru ca DGASPC-urile Bucureştiului să fie sprijinite financiar.

"Să fie atent în relaţia cu Bucureştiul (premierul Nicolae Ciucă, n.r.). Tocmai s-au dat bani pentru locale, iar Bucureştiul a fost sărit. Inclusiv pentru chestiuni sociale. Bucureştiul are mari probleme pe zona aceasta, pentru că Gabriela Firea a preluat Primăria cu un buget social cam de 70 de milioane de lei şi l-a dus la 400 de milioane de lei. Ăştia sunt banii de investiţii în termoficare, care s-au dus pe vouchere. (...) Eu nu ştiu, trebuie să frec anumite clanţe, trebuie să fac ceva ca şi DGASPC-urile Bucureştiului, la sectoare mă refer, să primească astfel de sprijin? Sau nu trebuie?", a declarat Ciprian Ciucu.

Citeste si:
Satul unde primarul taie salariile angajaților și cu 1.500 de lei...
Satul unde primarul taie...

Primarul Sectorului 6 a afirmat că l-a sunat pe premierul Nicolae Ciucă, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.

"Nu am discutat. L-am sunat pe domnul Ciucă. I-am mai reproşat eu şi în trecut că nu prea răspunde la telefon. Nu ar trebui să spun chestiile astea public, dar uite ca m-aţi făcut să le spun. (...) Deocamdată nu (a răspuns, n.r.). Mi-a spus că singurul lucru care ne desparte este o vocală. Rămâne de demonstrat", a adăugat Ciucu.

El a menţionat că a mai încercat în trecut să aibă o discuţie cu Nicolae Ciucă, căruia i-a solicitat ca Armata să dea Primăriei în chirie nişte terenuri din Drumul Taberei, unde este o "o mizerie", pentru amenajarea unui parc, însă nu a primit niciun răspuns.

"Am încercat să am o discuţie cu dânsul pentru închirierea unor terenuri pe care le are Armata, în Drumul Taberei, în sectorul 6, care sunt date la diverse benzinării, spălătorii, e o mizerie acolo, fac unii nişte bani cu ele (...). Şi zic: dom-le, daţi-mi-le pe 20 de ani, să fac un parc, vreau să fac un parc, vreau să fie ok pentru oameni. (...) Ele sunt în cartiere. Nu le vreau în proprietate, că dacă le trec în proprietate, nu mai sunt eu primar, cine ştie cum pun alţii mâna pe ele. Vreau să rămână la Armată şi vreau şi eu să fac un parc, să pun iarbă verde şi copaci, să nu mai fie mizeria care e acum. Dacă mergeţi să vedeţi ce mizerie e pe terenul Armatei, este ruşinos, este efectiv ruşinos! Le-am trimis scrisori. Mă transform şi eu în ceilalţi primari, că am vorbit pe scrisori. Nu-i putem amenda, că i-aş fi amendat zilnic. Dar nu avem voie, conform legii, cineva s-a asigurat că autorităţile locale, vezi Doamne, nu pot sa amendeze autorităţile statului centrale", a precizat Ciprian Ciucu.

Citeste si:
Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: „Nu mă dau înapoi”
Ciucă, despre candidatura la...

Primarul a explicat că Armata a refuzat de-a terenurile în chirie, pe motiv că acolo se doreşte un proiect imobiliar.

"Vor să facă ei nu ştiu ce proiect imobiliar acolo. Mai multe blocuri între blocuri? Nu ştiu, va trebui să mă obligaţi în justiţie să vă semnez eu nu ştiu ce autorizaţie de construire acolo sau să votăm nu ştiu ce PUD-uri. Adică, pot să fiu de acord: vor să facă un hotel, un hotel micuţ, facem un parc în faţă, amenajăm zona, ca lumea. Dar nu am avut până acum un dialog cu domnul Ciucă, din păcate", a afirmat Ciucu.

Edilul consideră că nu se află în conflict cu premierul: "Nu sunt. Poate ne împăcăm săptămâna viitoare, rapid".

Pe de altă parte, Ciprian Ciucu a spus că se simte "inconfortabil" cu noua guvernare PNL-PSD, dar nu ia în calcul să plece din partid.

Citeste si:
Ciucu: Politica este „extrem de masculinizată”; în PNL, femeile...
Ciucu: Politica este „extrem...

"Când eşti în politică, încerci să influenţezi cât de mult decizia. Slavă Domnului, am făcut-o şi în interior, la birourile politice naţionale, chiar pe un ton ridicat, am făcut-o şi public. Odată ce decizia a fost luată, ai două opţiuni: ori nu îţi dezavuezi partidul şi cu asta mergi mai departe, sau ai opţiunea exit. În acest moment, nu cred că este oportun să apelez la opţiunea exit. Chiar dacă nu sunt confortabil cu această decizie, nu pot să-mi dezavuez partidul. Odată ce s-a luat decizia asta, nu am ce să fac, înghit în sec şi merg mai departe cu ea. Dacă lucrurile denaturează până acolo unde să apară opţiunea exit, ceea ce nu îmi doresc, o să discutăm atunci. (...) Dacă plec din PNL, plec din politică", a declarat liderul PNL Bucureşti.

Citeste si:
Ciolacu îi amenință pe liberali că își dă demisia
Ciolacu îi amenință pe...

El consideră că actualul Guvern PNL-PSD-UDMR va rezista "maxim doi ani", deoarece în această formulă guvernamentală sunt două partide mari, în care va apărea opoziţie.

"Când ai două partide mari va apărea opoziţie. Şi în PSD opoziţia va apărea la Marcel Ciolacu. Şi ce o să-i reproşezi? Că a făcut alianţă cu PNL. Este posibil şi în PNL să apară opoziţie. (...) Nu am mai văzut niciodată o astfel de construcţie", a spus Ciucu, care nu a dorit să răspundă la întrebarea de unde a apărut "apetenţa" preşedintelui Klaus Iohannis pentru această alianţă de guvernare. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Decembrie 2021 - 09 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.