Lupta împotriva traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru Guvern şi scopul este "zero toleranţă faţă de sclavia modernă", afirmă prim-ministrul interimar Florin Cîţu într-un mesaj transmis luni, cu ocazia Zilei Europene a Luptei împotriva Traficului de Persoane.
"Astăzi marcăm Ziua Europeană a Luptei împotriva Traficului de Persoane şi a angajamentului pe care statele Uniunii Europene l-au luat începând din 2007 pentru a preveni şi combate acest fenomen de criminalitate organizată extrem de grav. Deşi situaţia pandemică din România ocupă în prezent prim-planul agendei publice, nu trebuie să uităm faptul că fenomenul traficului de fiinţe umane există şi, în noul context, îmbracă forme de exploatare din ce în ce mai sofisticate, inclusiv prin mediul virtual. Sute de români, copii şi adulţi devin anual victime ale reţelelor de traficanţi, fiind de cele mai multe ori exploatate sexual, prin muncă sau cerşetorie. Din păcate, femeile şi copiii ocupă un loc preponderent în statisticile naţionale. Nu este prima dată când spun că lupta împotriva traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru acest Guvern, iar această asumare a fost însoţită de acţiuni concrete, aşa cum am făcut de fiecare dată ", arată Florin Cîţu.
Premierul interimar subliniază că, în primul rând, s-a asigurat că există o coordonare solidă de la nivelul Guvernului pentru ca măsurile intersectoriale pe care le presupune adresarea acestui fenomen complex să fie implementate eficient.
"Nu trebuie să uităm faptul că este nevoie de prevenire la firul ierbii, trebuie să avem timpi de intervenţie rapidă în depistarea, prinderea şi anchetarea traficanţilor, dar şi capacitate sporită de identificare proactivă a victimelor, servicii sociale şi medicale adaptate nevoilor lor. În lumina acestor priorităţi, România are astăzi o secţie de procurori dedicată anchetării cazurilor de trafic şi o bază de date unitară la nivel naţional privind victimele traficului. Am alocat peste 13 milioane de lei pentru dotarea Poliţiei Române cu un sistem de criminalistică informatică de ultimă oră pentru depistarea infractorilor sexuali online şi crearea camerelor de ascultare a copiilor victime în toată ţara prin Programul Naţional - 'Din grijă pentru Copii'. În plus, am încurajat constant cooperarea cu partenerii din sectorul neguvernamental pentru formarea specialiştilor şi servicii de calitate acordate victimelor", mai afirmă Cîţu.
Cu ce te poți deplasa eficient într-un oraș aglomerat: Top 5...
El apreciază faptul că în România activează o reţea de organizaţii neguvernamentale care sprijină inclusiv cea mai recentă iniţiativă guvernamentală de creare a unui Plan de Acţiune destinat serviciilor medicale adaptate nevoilor victimelor şi identificării proactive a acestora prin intermediul serviciilor medicale.
"Îi încurajez pe toţi cei implicaţi să acorde o maximă atenţie acestui fenomen, să fie responsabili şi serioşi în toate demersurile lor pentru că scopul nostru este zero toleranţă faţă de sclavia modernă", conchide Cîţu. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup-ul românesc care a construit cea mai performantă aplicație din Europa
Sursa: start-up.ro
-
Restructurări în retail: Benetton se pregătește să închidă 500 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Bogdan Antonescu, climatolog: „riscurile extreme din viitor pentru București”
Sursa: green.start-up.ro
-
Campanie Salt Bank: banca dublează donațiile românilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Beneficiile consumului de broccoli și rețete delicioase
Sursa: garbo.ro
-
Călin Georgescu cere continuarea procesului de votare în ciuda deciziei CCR
Sursa: kudika.ro
-
MApN, anunț important pentru români: Circulă dezinformări masive în mediul...
Sursa: wall-street.ro