Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost decorat, joi, de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Şeful statului i-a acordat distincţia patriarhului Daniel în semn de "înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională la călăuzirea activităţii pastorale, misionare, culturale, sociale şi filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, în ţară şi în diaspora, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional şi interreligios".

"Sunteţi întâiul Patriarh ales de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Aţi urmărit în această întreagă perioadă ca Biserica Ortodoxă Română să aibă locul ei pozitiv şi bine conturat în parcursul şi împlinirea destinului european al poporului român", a spus preşedintele Iohannis la ceremonia de decorare.

El a amintit de prezenţa activă a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dezbaterilor despre libertatea religioasă şi relaţia dintre state şi Culte, prilejuită de preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Preşedintele Iohannis a evocat şi rolul fundamental al Patriarhului Daniel în dezvoltarea dialogului interconfesional şi interreligios, în plan naţional şi internaţional.

"Această dimensiune a acţiunii Bisericii Ortodoxe Române se sprijină pe climatul general de armonie dintre cultele religioase legal recunoscute în ţara noastră. Este fructificat, astfel, exemplul pozitiv pe care îl oferă România şi cadrul nostru legislativ şi instituţional în ceea ce priveşte libertatea religioasă", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a spus că Patriarhul Daniel a adus o contribuţie importantă la afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societăţii noastre democratice - "o societate a libertăţii de conştiinţă, deschisă dialogului şi îmbrăţişând valorile comune ale solidarităţii, carităţii şi iubirii aproapelui".

"Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru şi înţelepciune pe care îl oferiţi în domeniul extrem de sensibil al relaţiei dintre culte, precum şi dintre acestea şi autorităţile statului, şi să vă urez ca şi pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea şi promovarea acestui model de relaţii. În acelaşi timp, înalta decoraţie care vă este conferită astăzi vine să recunoască meritul Bisericii Ortodoxe Române în procesul istoric de formare a conştiinţei naţionale, prin acţiunea şi jertfa celor care au păstorit deopotrivă limba, dar şi credinţa poporului român: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ştefan, Andrei Şaguna. Preafericirea voastră, sunteţi puternic implicat în păstrarea tezaurului lăsat moştenire de personalităţile spiritualităţii româneşti. În zilele noastre, una dintre provocările cele mai complexe, căreia îi răspundeţi cu succes, este păstrarea identităţii spirituale şi a coeziunii în comunităţile româneşti din diaspora. Biserica Ortodoxă Română şi-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar şi umanitar al credinţei până în cele mai îndepărtate comunităţi româneşti", a adăugat Iohannis.

Citeste si:
Patriarhul Daniel cere restituirea clădirilor fostei Facultăți de...
Patriarhul Daniel cere...

Şeful statului a arătat că doreşte ca parteneriatul dintre culte şi instituţiile statului, dintre Biserica Ortodoxă Română şi autorităţile publice să continue şi să se dezvolte pe "fundamentul aspiraţiilor şi al valorilor pe care le împărtăşim: libertatea religioasă, dialogul, cooperarea, solidaritatea, caritatea, respectul pentru diversitatea tradiţiilor şi preţuirea reciprocă, pentru o civilizaţie a păcii".

"Am convingerea că veţi împlini, în continuare, proiectele importante ale Bisericii Ortodoxe Române, că veţi susţine legătura românilor de pretutindeni cu patria lor şi veţi inspira tinerele generaţii sub deviza înaltei distincţii care vă este conferită, "In fide salus", pentru împlinirea binelui comun!", a conchis preşedintele Iohannis.

Patriarhul Daniel a arătat că primeşte distincţia "ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română".

Citeste si:
Raed Arafat, decorat cu ordinul ”Steaua României” de președintele...
Raed Arafat a fost decorat cu...

El a vorbit despre românii din diaspora.

"Avem cea mai mare diasporă română din istoria poporului român, care este o şansă, dar şi o provocare şi de aceea am făcut eforturi împreună cu autorităţile de stat ca să ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei noastre care din varii motive lucrează sau studiază în afara hotarelor ţării noastre", a spus patriarhul Daniel.

Înaltul ierarh a arătat că, aşa cum prevede legea, cultele sunt parteneri ai statului român.

"Noi considerăm că libertatea pe care o avem la nivelul manifestării credinţei noastre religioase este o libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate, pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României şi între românii de pretutindeni", a afirmat patriarhul BOR.

Patriarhul Daniel a împlinit, joi, 70 de ani.

Citeste si:
Iohannis se întâlnește la Palatul Cotroceni pe omologul său...
Iohannis se întâlnește la...

La ceremonie au participat preşedintele Senatului, Anca Dragu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, preşedintele Înaltei Curţi, Corina Alina Corbu. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Iulie 2021 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.