Premierul Florin Cîţu, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, le-a transmis marţi colegilor săi că, dacă sunt ameninţaţi, să declare public acest lucru, deoarece această practică nu face cinste liberalilor.

Cîţu a participat marţi seara la Conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 4.

"Sunt astăzi aici să îl susţin pe Pavel Popescu. Pavel Popescu a fost şi el sunat de foarte multe ori să dea o rezoluţie pentru un candidat atunci când contau filialele, când se numărau filialele. Acum nu se numără, atunci se numărau. I s-a impus, bineînţeles, prin biroul său i s-a impus să aibă această decizie şi a fost singurul om cu vot împotrivă. A avut un argument foarte bun. De ce să dăm o susţinere pentru un singur candidat când poate vom mai avea şi alţi candidaţi. A avut curajul să stea drept şi să nu răspundă ameninţărilor. Partidul Naţional Liberal nu este o dictatură şi vă rog pe toţi aceia care sunteţi sunaţi de fiecare dată şi ameninţaţi să ieşiţi public şi să spuneţi. Pentru că, dacă se întâmplă aşa ceva, nu ne face cinste nouă", a spus prim-ministrul.

Retail jobs

El a reiterat că PNL trebuie să aibă candidat la fiecare sector al Capitalei.

"Asta nu se întâmplă peste noapte. Dacă aştepţi patru ani de zile şi te trezeşti că nu ai un candidat şi apoi trebuie să găseşti un candidat şi când cauţi un candidat şi vii cu tot felul de scuze, nu iese nici acela şi iese tot PSD-ul. Deci nu este nicio reţetă. PSD-ul a ieşit la Sectorul 4, chiar dacă PNL nu a avut candidat. De aceea trebuie să ne ocupăm să ne construim candidaţi pentru fiecare primărie din România, inclusiv de sector, din primul moment, din momentul în care terminăm aceste alegeri, trebuie să începem să construim candidaţi. Dacă suntem cel mai mare partid din România, încă nu suntem, dar vom fi, aşa trebuie să ne şi comportăm", a precizat Florin Cîţu.

Referindu-se la Congresul PNL din 25 septembrie, el a subliniat că liberalii trebuie să aleagă bine. "Trebuie să alegem să ne păstrăm tradiţiile şi valorile liberale, dar trebuie să ne aducem aminte că Partidul Naţional Liberal este cel care a modernizat România. Acum 100 de ani, dar trebuie să o facă din nou. (...) Partidul Naţional Liberal o face, avem această datorie să modernizăm România, nu să stăm ancoraţi în trecut. România se schimbă, Europa se schimbă, mai avem să schimbăm Partidul Naţional Liberal şi îl schimbăm după 25 septembrie, anul acesta", a afirmat premierul.

Citeste si:
Denis Roabeș, o amenințare pentru ceilalți jurați de la Vocea...
Denis Roabeș, o amenințare...

El a declarat, de asemenea, că trebuie condamnat comportamentul unor liberali care şi-ar denigra colegii.

"În aceste câteva săptămâni de campanie s-au întâmplat câteva lucruri pe care doar eu şi echipa mea le-am condamnat public şi îi fac această provocare colegului meu Ludovic Orban ca de astăzi, Ludovic, te rog, să condamni şi tu pe acei colegi ai noştri care îşi fac propriii colegi lichele, trădători şi programează emisiuni la televizor şi aşa mai departe în care să îi denigreze. Împreună trebuie să condamnăm acest comportament. Noi doi, eu şi cu Ludovic Orban, de fiecare dată, pentru că aceşti colegi nu fac cinste Partidului Naţional Liberal şi ne fac nouă rău", a spus Florin Cîţu.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a mulţumit liberalilor din acest sector pentru activitatea lor şi pentru că au fost parte la toate victoriile din ultimii patru ani.

Citeste si:
Inna a fost huiduită de public la Satu Mare. Cântăreața a salutat...
Inna a fost huiduită de...

"Eu nu am venit să îl susţin pe Pavel Popescu, eu am venit să vă susţin pe dumneavoastră, am venit să îi mulţumesc lui Horia (Grigorescu - n.r.) pentru modul în care a condus Poşta Română şi pentru rezultatele remarcabile pe care le-a avut, să vă spun că îmi pare rău că nu mai este acolo, am venit să îi mulţumesc Andreei pentru modul în care a acţionat la nivelul conducerii Transelectrica şi pentru rezultatele remarcabile de la Transelectrica, am venit să îi mulţumesc domnului Meteleucă pentru activitatea pe care a derulat-o în conducerea instituţiei pe care a condus, am venit să îi mulţumesc şi Mihaelei Prodeus care nu a apucat să îşi arate capacitatea de a conduce acea companie. Am venit să vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră. Am venit să vă spun: votaţi exact ceea ce este corect, firesc, normal şi spre binele PNL - Filiala Sectorului 4", a spus Orban. AGERPRES

Citeste si:
Orban: Trădarea conducerii PNL și a lui Iohannis a lăsat alegătorii...
Orban: Trădarea conducerii...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iulie 2021 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.