Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat marţi că preşedintele PNL, Ludovic Orban, merită să fie din toamnă doar o amintire în politica românească, acesta fiind "autorul moral şi politic al dezastrului de azi", din Capitală.

"În goana după funcţii şi privilegii, unii oameni politici îşi uită datoria faţă de cetăţeni! Este şi cazul domnului Orban, care a recunoscut aseară că, dacă nu făcea un compromis politic pentru Bucureşti, mare cât Casa Poporului - alianţa PNL - USR - Plus - 'Gabriela Firea era cea care câştiga detaşat încă un mandat de primar general'. Declaraţie făcută în contextul în care domnii Orban şi Cîţu se luptă pentru şefia PNL. Îşi încordează muşchii politici doar pentru a accede la cea mai înaltă funcţie din partid! Cum spuneam : pentru onoruri, pentru avantaje, pentru ei! Nu pentru oameni! (...) Domnul Orban merită să fie din toamnă doar o amintire - şi nu tocmai plăcută - în politica noastră! El este autorul moral şi politic al dezastrului de azi, din Capitală", a scris Firea, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ludovic Orban este om "mărunt politic", dar care "s-a cocoţat prin şobolăneli în funcţii mari".

"Când nu aveţi apă caldă, când constataţi că s-au scos autobuze din circulaţie şi iar e aglomerat şi prea cald, când vedeţi şantiere închise, gropi în asfalt, mizerie în parcuri, gunoaie peste tot, când vă speriaţi de ţânţari periculoşi şi de şobolanii care se plimbă precum pisicile prin oraş, să nu vă gândiţi doar la Nicuşor Dan - un monument de incompetenţă şi minciună - ci şi la domnul Orban - un alt monument al dispreţului faţă de oameni! Un om cinic, mărunt politic, dar care s-a cocoţat prin şobolăneli în funcţii mari ! Mult prea mari pentru capacităţilor sale intelectuale şi reperele morale pe care le clamează, dar nu îl reprezintă", a menţionat Firea.

Citeste si:
Orban: Rusia a devenit un stat terorist sub conducerea lui Vladimir...
Orban: Rusia a devenit un...

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că dacă nu şi-ar fi asumat răspunderea de a face înţelegere cu USR PLUS şi de a impune candidatul la Primăria Capitalei susţinut de liberali, Nicuşor Dan, Gabriela Firea ar fi câştigat alegerile locale în Bucureşti.

"Şi eu mi-aş fi dorit ca la alegerile locale din 2020 să câştigăm cu candidaţi ai PNL. Credeţi-mă că sunt un om care îmi fundamentez deciziile pe analize extrem de solide, pe studii, pe evaluări care trebuie să ne conducă spre cea mai bună decizie. Dacă noi şi mai ales eu nu mi-aş fi asumat răspunderea de a face înţelegere cu USR PLUS şi de a impune dintre cei doi competitori de la USR PLUS - Vlad Voiculescu şi Nicuşor Dan, candidatul sprijinit de PNL şi de USR PLUS - astăzi primar general al Capitalei ar fi fost Gabriela Vrânceanu Firea. Ăsta este adevărul. Ştiu că toţi ne-am fi dorit un liberal care să câştige alegerile", a spus Orban, la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Sector 2. AGERPRES

Citeste si:
Chiriașii au făcut dezastru în garsoniera lui Dorian Popa: „S-ar...
Chiriașii au făcut dezastru...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iulie 2021 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.