Senatorul PSD Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, a criticat, luni, intenţia lui Nicuşor Dan de a discuta cu firmele de specialitate pe marginea caietelor de sarcini care vor fi întocmite în vederea reabilitării reţelei de termoficare, susţinând că ar fi vorba despre "un act de corupţie în văzul lumii".

Fapta oricărui ministru, primar sau preşedinte de Consiliu judeţean care ar chema nişte firme private cu care să discute despre o licitaţie publică s-ar chema corupţie! Numai pentru primarul dreptei unite este ceva normal. Are antecedente! Ne-a anunţat azi cu mare bucurie ca 'a chemat 8 constructori cu care vrea să vorbească mâine'. Ce să vorbească? Trebuie să facă, nu să vorbească! Specialiştii întocmesc caietul de sarcini fără ingerinţe externe şi se lansează licitaţia, la care participă transparent toate firmele care se consideră capabile să execute acele lucrări", a scris Firea, pe Facebook.

Ea i-a reproşat actualului primar general că ar invita la discuţii doar unele firme, iar o consultare de piaţă nu se face aşa conform legii.

A chema 'la discuţii' doar unele dintre firme şi pe altele nu, în general a vorbi despre termenii unei licitaţii, înseamnă că ai parti-pris-uri, că îi chemi pe băieţii deştepţi din domeniu care mişună pe lângă PNL şi USR - PLUS ori chiar pe lângă sponsorii oculţi din campanie ai noului primar, care pare pus pe business, nu pe sprijinirea populaţiei într-un domeniu atât de sensibil. Adică, azi domnul Nicuşor ne-a anunţat că mâine va face un act de corupţie în văzul lumii, dar nu-i pasă, pentru ca el este de dreapta şi nu-i pasă de nimic! Nu aşa se face consultare de piaţă potrivit legii! Asta e o bătaie de joc la adresa tuturor cetăţenilor cărora li s-au promis legalitate, transparenţă, acţiune în interes cetăţenesc", a susţinut Gabriela Firea.

Senatorul PSD a adăugat că o licitaţie derulată cu respectarea prevederilor legale "durează minim opt luni", dacă nu se pun la socoteală posibilele contestaţii sau litigii, caz în care poate dura şi doi ani.

După atribuirea contractului, urmează cele mai grele etape: proiectarea şi avizarea. Iar pentru orice proiect este obligatorie, prin lege, obţinerea a peste 25 de avize, de la diferite instituţii publice şi private. Abia apoi poţi începe execuţia propriu-zisă. Şi nu, nu poţi repara sistemul oricând, oricum şi oriunde. Pentru că lucrările sunt dictate de capacitatea sistemului de a susţine, suplimentar, porţiunile care intră în reparaţie", a explicat Firea.


Despre autor:


Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2021 - 05 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.