Biroul Electoral Central (BEC) a luat decizia ca românii care nu și-au făcut viza de flotant până la data de 4 septembrie să poată vota la alegerile locale din 27 septembrie doar în localitate în care au domiciliul.

Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, precizează decizia luată de BEC.

Totodată, „alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate”, conform sursei citate.

Buletinele românilor care au expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie 2020 pot merge la vot cu buletinul expirat, precizează hotărârea BEC.

Alegătorii care nu se pot deplasa la secțiile de votare din motive de sănătate sau invaliditate, care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot cu ajutorul unor urne speciale dacă au domiciliu sau reședința în localitate sau municipiul București. Cererea trebuie depusă la secția de votare ce aparține domiciului sau reședinței alegătorului la care să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00, menționează news.ro

Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale”, mai specifică documentul BEC.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Septembrie 2020 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.