Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de luni, trei proiecte de hotărâre care vizează testarea copiilor din unităţile de învăţământ din Bucureşti, a cadrelor didactice, a personalului medical, a angajaţilor STB, a celor din farmacii şi din domeniul alimentaţiei publice.

Proiectul "Şcoli sănătoase în Bucureşti" a fost adoptat cu 38 de voturi ''pentru'' şi cinci abţineri şi vizează acordarea unui sprijin financiar în valoare de 200 de lei/beneficiar ce va fi decontat unităţilor de specialitate în testare RTC-PCR afiliate proiectului, pentru un număr de 250.000 de elevi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti. Proiectul va avea un buget de 50 de milioane de lei.

Potrivit notei de fundamentare, beneficiarii vor fi elevii înscrişi în anul şcolar 2020 - 2021 în unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Bucureşti care manifestă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, strănuturi repetate, roşu în gât, la triajul epidemiologic realizat de către personalul medical al instituţiei de învăţământ.

Proiectul "Testare pentru depistarea anticorpilor COVID-19" a fost adoptat cu 32 de voturi ''pentru'', două ''împotrivă'' şi 12 abţineri. Acesta vizează testarea unui număr de 60.600 de beneficiari formaţi din personalul medical şi auxiliar, cadre didactice şi personal auxiliar, lucrători din transportul public, ce-şi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bucureşti, care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testelor serologice ce detectează răspunsul imun al organismului uman la infecţia cu noul coronavirus.

Bugetul proiectului este de 1.333.200 lei, iar Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) va fi mandatată să achiziţioneze şi să pună la dispoziţia unităţilor de testare testele respective. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii CGMB, ASSMB va elabora protocolul privind recoltarea testelor serologice.

Citeste si:
Bilanț Covid-19: 1.527 de cazuri noi și 48 de decese în ultimele 24...
Bilanț Covid-19: 1.527 de...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

"Testele serologice - care detectează răspunsul imun al organismului uman la infecţia cu noul coronavirus pot confirma sau infirma prezenţa anterioară a infecţiei. (...) Deşi informaţii complete despre imunitatea după această infecţie nu sunt încă disponibile, datele serologice ar putea identifica subiecţii care nu mai sunt susceptibili la infecţie. Totodată, ar putea fi utile pentru identificarea potenţialilor donatori de plasmă, care ar putea fi folosită în tratamentul formelor severe", prevede raportul de specialitate.

Printre cei 60.600 de beneficiari preconizaţi se numără: 8.500 persoane care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare aflate în administrarea ASSMB, 17.000 de persoane care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii, 24.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din unităţile de învăţământ de pe raza Capitalei, 11.000 de angajaţi STB.

Cel de-al treilea proiect a fost adoptat cu 40 de voturi ''pentru'' şi 6 abţineri şi vizează modificarea programului "Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă", prin suplimentarea numărului de beneficiari de la 3.000 la 27.000. De asemenea, printre beneficiari, faţă de categoriile prevăzute anterior, a fost introdus şi personalul din învăţământ.

Astfel, vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 200 lei: angajaţii farmaciilor, angajaţii din domeniul alimentaţiei publice, reprezentanţii mass-media, angajaţii firmelor de curierat, personalul didactic şi personalul auxiliar ce îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ din ciclul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din municipiul Bucureşti, care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Citeste si:
În perioada alegerilor, elevii probabil vor trece la cursurile online
Orban, despre școli în timpul...

Bugetul alocat proiectului, care avea iniţial o valoare de 633.000 lei, ar urma să fie majorat la 5.442.000 lei, menționează Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.