"Mai multe semnale grave, aparute recent in spatiul public, arata ca economia da semne de oboseala in fata costurilor unei guvernari populiste, in care PSD-ALDE au angajat cheltuieli colosale in directia consumului imediat, neglijand investitiile si marind nepermis foarfeca salariala dintre sectorul bugetar si cel privat", spune deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepresedinte al Camerei Deputatilor.

Efectele cumulate ale declinului investitiilor publice, situate in 2018 la cel mai scazut nivel din ultimii 15 ani, au determinat un paradox al evolutiilor economice actuale, in care cresterea economica nu contribuie totusi la imbunatatirea situatiei fiscale, adauga Pirtea: "Concentrarea tendintelor alarmante din economie readuce spectrul austeritatii si saraciei in Romania. Este vorba de iminenta reducere a numarului de posturi din aparatul administrativ, de ingrijoratoarea prognoza de toamna a Comisiei Europene, dar si de reducerea optimismului Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, cat si de discutabila solicitare a Guvernului de a prelua dividendele suplimentare de la companiile de stat ce sunt pe profit. Datele tuturor institutiilor specializate arata ca suntem intr-o etapa de aterizare fortata catre o situatie de criza economica".

Potrivit unui comunicat remis 9am, eminenta reducere a numarului de posturi din aparatul administrativ a fost anuntata de consilierul guvernamental Darius Valcov intr-o sedinta de lucru a Guvernului, cand acesta a prezentat intentia de eliminare din ministere a tuturor angajatilor veniti cu delegatie, urmand sa fie eliminati si multi dintre consilierii ministrilor. Asta, dupa ce Ministrul Finantelor a trimis la Bruxelles, luna trecuta, un document in care se prevedea inghetarea salariilor in 2019. Acesta a anuntat ulterior ca 4.143 de posturi nu vor mai fi finantate in bugetul de anul viitor, din 21 de ministere, cele mai mari taieri urmand sa fie facute la cel de Finante. De asemenea, in prognoza de toamna a Comisiei Europene, publicata joi, 8 noiembrie, au fost revizuite semnificativ estimarile referitoare la cresterea economiei Romaniei in 2018, de la 4,5% la 3,6%.

"In acelasi timp, chiar si Comisia Nationala de Strategie si Prognoza isi reduce optimismul afisat pana acum, estimand in jos cresterea economica pentru acest an, de la 5,5%, la 4,5. Semnalul de corectare a prognozei de crestere economica anuala se aliniaza semnalului de alarma dat de FMI si de CE, care au redus prognoza pana la 3,6%"
, arata deputatul liberal.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Pirtea sustine ca ingrijoratoare este si solicitarea Guvernului de a prelua dividendele suplimentare de la companiile de stat, masura ce la va afecta capitalul de incredere si pozitionarea pe piata, vizate fiind chiar unitatile care sunt motorul de crestere al industriei de stat. Spre exemplu, in cazul Nuclearelectrica sunt vizate dividende suplimentare de 238 de milioane de lei, in timp ce la Romgaz este vorba de dividende suplimentare de 500 milioane de lei.

"Distanta dintre retorica guvernantilor si realitatile economice nu a fost niciodata atat de mare. Cumularea previziunilor si anunturilor negative despre economie indica un nivel record al populismului prin care PSD-ALDE insista sa raspunda la semnalele intrarii inevitabile in criza. Rezultatul va fi o noua perioada de austeritate economica", subliniaza vicepresedintele Camerei Deputatilor.

Citeste si:
Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. Ce acuzații grave i...
Deputatul Aurel Bălășoiu a...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.