Presedintele Klaus Iohannis a avut o intrevedere cu presedintele Confederatiei Elvetiene Alain Berset, la finalul careia cei doi oficiali au tinut o conferinta de presa.

"In cadrul dialogului nostru de astazi, am analizat perspectivele de evolutie ale cooperarii noastre atat in plan bilateral, cat si in plan european si, foarte important, in plan multilateral. Cu privire la relatiile bilaterale, am apreciat dinamica si profunzimea acestora, constatand, totodata, necesitatea unei mai bune valorificari a potentialului existent.

In acest context, am identificat cateva directii prioritare de dezvoltare, precum colaborarea in domeniul culturii, educatiei, cercetarii si inovarii. Am folosit acest prilej pentru a incuraja investitiile elvetiene in Romania, momentan Elvetia se situeaza pe locul 11 intre investitorii straini.

De asemenea, am subliniat necesitatea cresterii schimburilor comerciale, care sunt la un nivel bun, de peste 850 milioane de euro, dar si aici avem un potential de crestere important. Un subiect foarte important pe agenda noastra, pe agenda mea, evident, a fost comunitatea de romani din Elvetia, careia ii revine un loc aparte in relatia bilaterala dintre Romania si Elvetia.

In jur de 30.000 de romani traiesc in Elvetia, in mare parte, persoane de inalta calificare, foarte bine pregatite, foarte bine integrate, si cred ca putem sa spunem, care contribuie la dezvoltarea economiei si a societatii elvetiene.

Am transmis, totodata, aprecierea Romaniei pentru contributia pe care programele realizate in cadrul contributiei financiare a Elvetiei la coeziunea Uniunii Europene au avut-o la consolidarea colaborarii sectoriale bilaterale. Suma alocata Romaniei in cadrul acestei asistente pana in prezent a fost de 180 milioane de franci elvetieni, adica peste 150 milioane de euro.

Au fost finantate proiecte privind securitatea frontierelor, capacitatea de management la nivel local si regional, modernizarea sistemului judiciar, dar si proiecte de mediu si infrastructura, promovarea sectorului privat, inclusiv a exportului, precum si dezvoltarea sociala si a resurselor umane. Mi-am exprimat multumirea pentru programele de pana acum si speranta ca se va continua intr-un fel pozitiv.

Discutiile noastre s-au axat, totodata, pe tematica afacerilor europene extrem de importante, in mod natural, si pentru noi, dar si pentru partea elvetiana. Am prezentat prioritatile noastre, felul in care privim noi Presedintia Consiliului Uniunii Europene de anul viitor si faptul ca suntem foarte deschisi la un dialog constructiv.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

Romania va urmari, fara indoiala, activ negocierile privind incheierea unui Acord-Cadru Institutional intre Uniunea Europeana si Elvetia si, sigur, pentru noi este importanta noua contributie financiara a Elvetiei la Fondurile de Coeziune ale UE.

Am evidentiat atentia pe care o acordam consolidarii rolului Uniunii Europene in arhitectura multilaterala globala, dar si a cooperarii regionale, am atins teme precum Balcanii de Vest si Vecinatatea Estica, si aspecte legate de regiunea Marii Negre.

Am precizat ca Romania va ramane ferm angajata in avansarea procesului de extindere, acest proces de extindere care contribuie la stabilitatea, prosperitatea si securitatea Uniunii Europene si a Europei, in sensul mai larg care, evident, include Elvetia.

Domnule Presedinte, va multumesc pentru dialogul deschis foarte bun pe care l-am avut. Sunt convins ca vom ramane parteneri care vor rezolva probleme pe care le aduce viitorul si acum am placerea, domnule Presedinte, sa va dau cuvantul!", a spus seful statului, potrivit Administratiei Prezidentiale.

Citeste si:
Cum să iei cele mai bune decizii atunci când investești pe piețele...
Cum să iei cele mai bune...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.