Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului in care spune ca, la mai bine de un secol de la instalarea primelor regimuri totalitare,“nicio utopie nu s-a dovedit mai sangeroasa decat fascismul si comunismul”.

Astazi, la mai bine de un secol de la instalarea primelor regimuri totalitare, putem spune, fara teama de a gresi, ca nicio utopie nu s-a dovedit mai sangeroasa decat fascismul si comunismul. Regimurile inspirate de aceste ideologii, opuse liberalismului si democratiei, au avut repercusiuni majore asupra dezvoltarii politice a statelor din Europa Centrala si de Est. Vietile a milioane de persoane au fost distruse. In incercarea de a crea omul nou, uzand de politici indreptate impotriva conditiei umane si construind societati bazate exclusiv pe teroare, cele doua regimuri au lasat in urma lor milioane de victime fata de care, astazi, ne manifestam recunostinta si compasiunea”, se arata in mesajul transmis de presedinte, cu ocazia Zilei Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului, potrivit News.ro.

De asemenea, acesta afirma ca regimurile totalitare au distrus statul de drept, iar cei care s-au opus dictaturilor au fost privati de libertate, torurati si umiliti.

Totalitarismele au distrus statul de drept, au incercat sa spulbere libertatea de expresie, au incalcat, in mod flagrant, drepturile si libertatile cetatenesti, insa nu au reusit sa reprime dorinta de libertate si atasamentul fata de valorile democratice ale milioanelor de oameni care au crezut cu tarie ca aceste regimuri pot fi invinse. Cei care s-au opus dictaturilor au fost privati de libertate, torturati, umiliti, iar multi au platit chiar cu viata pentru vina de a fi militat pentru o societate liberala, construita pe principii sanatoase, in acord cu valorile fundamentale ale umanitatii. Abnegatia de care au dat dovada victimele fascismului si comunismului dovedeste ca, in lupta cu pericolele care afecteaza corecta dezvoltare a unei societati, este nevoie de curaj si de un puternic sentiment de patriotism civic”, subliniaza Klaus Iohannis.

Citeste si:
Atac armat la o universitate din centrul orașului Praga. 15...
Atac armat la o universitate...

Seful statului spune ca vicimele acestor regimuri trebuie comemorate neincetat, explicand ca “uitarea victimelor fascismului si comunismului si falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanitatii”.

Victimele regimurilor totalitare trebuie comemorate fara incetare, trebuie ferite de trivializare si banalizare, astfel incat legitimitatea curajului si sacrificiului lor sa fie pusa in lumina. Uitarea victimelor fascismului si comunismului si falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanitatii. 23 august este o data fatidica in istoria Romaniei. Impartirea sferelor de influenta in Europa ca urmare a semnarii, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, a determinat pierderile teritoriale din anul 1940 si a grabit calamitatea totalitara care avea sa dainuie pentru multe decenii. Anii de dictatura au condus la stagnarea economica si sociala a Romaniei, iar efectele au fost vizibile in societatea romaneasca inclusiv dupa caderea comunismului si tranzitia catre democratie”, mai precizeaza Klaus Iohannis in mesaj.

Citeste si:
Ministerul Educației propune pedepse inspirate din comunism: elevi...
Ministerul Educației propune...

Celebram, anul acesta, 100 de ani de la formarea statului national unitar roman, iar asumarea adevarului istoric si analiza serioasa a evenimentelor care au marcat societatea noastra reprezinta un obiectiv prioritar. Astazi, tentatia iliberalismului este extrem de mare. Trebuie sa ne facem datoria de cetateni responsabili si sa combatem orice tendinta extremista care ne poate indeparta de valorile si principiile europene. Am putut observa, in ultima perioada, o serie de atacuri lansate cu scopul de a fragiliza democratia romaneasca. Nu ne putem permite renuntarea la angajamentele asumate odata cu integrarea in Uniunea Europeana si nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist. Sa nu uitam ca, in timpul dictaturii, distrugerea societatii civile, anihilarea pluralismului politic si a drepturilor fundamentale au insemnat, de fapt, distrugerea sistematica a statului de drept”, a mai transmis acesta.

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

Generatia actuala trebuie sa ramana activa in lupta pentru apararea democratiei si a statului de drept, sa-i omagieze pe cei care au facut posibila Romania de astazi si sa actioneze, cu verticalitate si buna-credinta, pentru intarirea institutiilor si consolidarea pozitiei statului roman pe plan extern. Fie ca amintirea victimelor sa ramana vesnic in inimile noastre!”, conchide el.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.