Politica 2 Iulie 2018 15:45
Dezbaterile pe marginea modificarilor la Codul penal continua in comisia parlamentara speciala privind legile Justitiei.

Update 15:44- Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justitiei au modificat luni articolul 297 din Codul penal, referitor la abuzul in serviciu, adoptand un amendament al PSD conform caruia pragul pentru aceasta infractiune nu se pedepseste daca nu depaseste salariul minim brut pe economie. S-au inregistrat 13 voturi pentru, 7 impotriva si o abtinere, scrie Agerpres.

Update 16:25- Conform amendamentului PSD, votat de comisie cu unele modificari, "fapta functionarului public, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonante de guvern sau OUG, care refuza sa indeplineasca un act sau il indeplineste prin incalcarea atributiilor astfel reglementate, a unor dispozitii dispozitii exprese dintr-o lege, Ordonanta de urgenta sau Ordonanta de guvern, in scopul de a obtine pentru sine, sot, ruda sau afini pana la gradul al II-lea inclusiv, un folos material necuvenit si prin acesta cauzeaza o paguba certa si efectiva mai mare decat echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amenda".

In forma actuala, fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica

In debutul dezbaterilor, presedintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat ca PSD are amendament propriu.

Conform amendamentului de MJ la comisie, "fapta functionarului public, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, care refuza sa indeplineasca un act sau il indeplineste prin incalcarea unor dispozitii exprese dintr-o lege, Ordonanta de urgenta sau Ordonanta de guvern, in scopul de a obtine pentru sine, sot, ruda sau afini pana la gradul al II-lea inclusiv, un folos patrimonial si prin acesta cauzeaza o paguba certa si efectiva mai mare decat echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vatamare constatata in mod definitiv prin act al organului competent se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amenda".

Au fost depuse 31 de amendamente la abuzul in serviciu

Liberalii doreau ca "fapta functionarului public care in exercitarea atributiilor de serviciu nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos incalcandu-si obligatiile de serviciu cu reglementare prin lege ordonanta sau ordonanta de urgenta a guvernului si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice sa fie pedepsita" cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii drepturilor de a ocupa o functie publica.
Citeste si:
Condamnată la 6 weekend-uri în casă după ce a urcat fără permis la...
O tânără din Suceava a fost...

Propunerea USR a fost ca "fapta functionarului public care in exercitarea atributiilor de serviciu nu indeplineste un act sau il indeplineste prin incalcarea unei legi, a unei ordonante sau a OUG si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" sa fie pedepsita cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.

UDMR nu a avut prag la amendamentul depus la comisie si a inclus o serie de categorii speciale cum ar fi rasa, religie sex: "Fapta functionarului public care cu scopul de a obtine pentru sine sau pentru sot, ruda sau afin de gradul pana la gradul II inclusiv un folos material necuvenit, in exercitarea atributiilor de serviciu cu intentie, refuza sa indeplineasca un act sau il indeplineste prin incalcarea unor dispozitii exprese dintr-o lege, OUG sau ordonanta de guvern, si prin aceasta cauzeaza o paguba materiala grava sau o vatamare grava, certa si efectiva a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vatamare constatata in mod definitiv prin act al organului competent, daca fapta nu indeplineste elementul constitutiv al altei infractiuni, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani sau cu amenda. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta functionarului public care in exercitarea atributiilor de serviciu cu intentie prin incalcarea unor dispozitii exprese dintr-o lege, OUG sau ordonanta de guvern, ingradeste exercitarea unui drept ale unei persoane ori creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, reglie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie cu HIV SIDA; Dispozitiile alineatelor 1 si 2 nu se aplica in cazul emiterii aprobarii sau adoptarii actelor normative".


Printre articolele care vor fi dezbatute se numara cel referitor la abuzul in serviciu.
Citeste si:
Birchall: Sper sa fie adoptata legea abrogarii recursului compensatori
Birchall: Sper sa fie...

Deputatul USR Stelian Ion, prezinta, intr-o postare pe Facebook, definitia abuzului in serviciu pe care o propune Ministerul Justitiei, sustinand ca presedintele PSD Liviu Dragnea ar putea scapa de condamnare in cazul in care va fi votata.

"Cu el scapa si baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, Romania isi afirma pregnant statutul de Stat Mafiot", a aratat Stelian Ion.

Sedinta era programata sa inceapa la ora 10,30, presedintele comisiei Florin Iordache sustinand ca raportul ar trebui sa fie finalizat in cursul acestei zile astfel incat marti sa intre in dezbaterea plenului Senatului, prima Camera sesizata cu acest proiect, noteaza dcnews.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.