Europarlamentarul Norica Nicolai (ALDE) a afirmat, sambata, la Galati, ca in ceea ce priveste revocarea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, nu stie daca presedintele Klaus Iohannis va avea alta atitudine decat cea declarata public, precizand ca ''arhitectura constitutionala" nu-i da dreptul acestuia sa aiba o decizie discretionara.

''Nu stiu daca presedintele va avea alta atitudine decat cea declarata public. Ceea ce stiu este ca arhitectura constitutionala nu-i da dreptul sa aiba o decizie discretionara. Daca ne uitam in art. 126 si 132 din Constitutie, titularul oricarei actiuni care tine de cariera profesionala a magistratilor sau procurorilor este ministrul Justitiei. Presedintele, daca ar fi avut o pozitie relevanta in acest proces managerial de resursa umana, legiutorul constituant ar fi avut precizari in Constitutie, or eu am participat la modificarile Constitutiei din 2003 si nu am facut nicio clipa aceasta prevedere directa, ci am spus ulterior printr-o lege ca presedintele poate face lucrul asta. Pentru ca, daca ar avea o decizie pe aceasta chestiune, ar fi o imixtiune in puterea judecatoreasca. Pentru ca avem prevederea constitutionala care il face titular de actiune pe ministrul Justitiei, sunt pentru ca CSM sa ia deciziile cu privire la cariera magistratilor si nimeni nu mai poate vorbi de o imixtiune a politicului in Justitie. Orice am declara si cat de echidistanti am vrea sa fim, tot oameni politici suntem fie ca suntem sefi de stat sau de guvern si omeneste este de inteles ca, atunci cand prezinti o anumita ideologie, ramai consecvent cu ideologia pe care o reprezinti, deci ramai om politic'', a spus Norica Nicolai.

Nicolai: CE si Jean-Claude Juncker doresc ridicarea MCV-ului in privinta Romaniei

Comisia Europeana (CE) si presedintele ei, Jean-Claude Juncker, doresc ridicarea MCV-ului in privinta Romaniei, in contextul in care tara noastra va trebui sa aiba o pozitie de putere in negocierea Brexit-ului cu Marea Britanie, din 2019, cand va prelua presedintia rotativa a Consiliului UE, a declarat, sambata, la Galati, europarlamentarul Norica Nicolai (ALDE), scrie Agerpres.

Totodata, ea a anuntat ca a solicitat la Bruxelles, impreuna cu europarlamentarul Mircea Diaconu, organizarea unei dezbateri pe tema conduitei CE in raport cu statele membre privind mecanismele Justitiei.

''Va pot spune ca actuala Comisie Europeana si presedintele Junker isi doresc ridicarea MCV pentru ca rolul Romaniei, in 2019, este foarte important, pentru ca la masa negocierilor pe Brexit vor sta CE, Marea Britanie si presedintia rotativa. Or, sa ai o tara cu o astfel de etichetare, de coruptie, isi creeaza dificultati in negociere si nu este deloc usor sa negociezi cu Marea Britanie, care stiti cat de vehement se opune pe anumite capitole pe care noi le dorim sa fie corect reglementate - libera circulatie a persoanelor si piata unica in care Romania are mari interese si din care cred ca vom iesi usor sifonati, pentru ca noi avem un excendent de balanta comerciala cu Marea Britanie de un milliard de euro si nu e usor sa pierdem acest avantaj competitiv la exportul produselor romanesti pe piata britanica. Deci Comisia Europeana isi doreste ridicarea acestui mecanism si noi vom presa, ca sa avem o dezbatere finala in Parlamentul European, eu si cu Mircea Diaconu am cerut asta - vrem o dezbatere pe conduita Comisiei si pe relatiile cu statele membre pe mecanismele din Justitie'', a aratat Norica Nicolai.

Nicolai: In momentul de fata, nu suntem pregatiti pentru a accede la moneda euro

''Este o disputa si daca consulti mediul academic si economic, inclusiv Banca Nationala, vei vedea ca este o rezerva privind trecerea monedei la euro si eu sunt de parere ca trebuie sa ne pregatim, pentru ca in momentul de fata nu suntem pregatiti pentru a accede la moneda euro si nu este un proiect atat de facil si nicidecum de tip politic care sa vizeze vointa statelor membre. Cred ca in urmatorii trei - patru ani, daca economia continua sa creasca si daca reusim sa schimbam un procent de participare a capitalului romanesc in economia noastra, pentru ca, in prezent, 52% din cresterea economica si din PIB il asigura multinationalele. Or stim ca vorbim de un capital fluid care se duce dupa piete, dupa facilitati si daca nu reusesc sa stabilizez economia nationala exista riscul, intr-un context global destul de dificil, sa avem probleme. Atunci cred ca in cinci ani putem sa stabilizam economia si sa ne integram corect intr-un proiect de trecere la moneda euro'', a spus aceasta.
Citeste si:
Parlamentul a decis! Niculae Bădălău a fost revocat de la Curtea de...
Parlamentul a decis! Niculae...

Norica Nicolai s-a aflat, sambata, la Galati, unde au avut loc lucrarile Conferintei Teritoriale de Alegeri a ALDE Galati. Cei 670 de delegati l-au ales ca presedinte al organizatiei judetene pe Cristian Dima, presedinte interimar al filialei din aprilie 2017.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.