Presedintele PMP, senatorul Traian Basescu, sustine ca daca ar mai detine functia de sef de stat nu ar revoca-o pe Laura-Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, din cauza "urletului public", dar i-ar cere, pana la finalul mandatului, sa faca ordine in institutie.

"Eu daca as fi presedinte nu as revoca-o, din cauza urletului public in primul rand. Cand vezi (...) toti propagandistii, cei care au fost dintotdeauna impotriva Justitiei, ii vezi tipand 'Sa plece Kovesi'... Eu daca as fi presedinte nu as revoca-o acum, as lasa-o sa-si duca mandatul, dar as obliga-o sa treaca la o cernere a gunoiului pe care il are in DNA, pentru ca macar atat poate sa faca pana la anul cand i se termina mandatul. Sa cearna de Negulesti. Eu va spun in mod cert ca nu numai Sectia de la Ploiesti este una care falsifica dosare. Are si scriitori de editoriale in DNA central, Bulancea fiind un mare scriitor de editoriale si pe urma, cand se duce la instanta la care trebuie sa ajunga, Bulancea obtine condamnari fara probe, dar pe editoriale bine scrise. Are Negulesti si pe la Brasov, la Bihor, la Cluj. (...) Convingerea mea este ca doamna Kovesi le vede, dar nu vrea sa le recunoasca. Ea trebuie adusa de presedinte intr-o discutie la stadiul la care sa spuna «Fata draga, ai probleme in institutie, apuca-te si fa curatenie. Fa un sistem de testare. Fa ceva»", a afirmat Basescu, duminica, la RTV.

Basescu a mai spus ca e convins ca Iohannis vede problemele din DNA. "Sunt convins ca le vede", a punctat el.

"Stiti care e cel mai mare rau acum pentru justitia din Romania? Este sa ascundem mizeria sub pres. Parca la judecatori se simte un vant asa de deschidere: 'Hai sa ne uitam in ograda noastra putin', dar si procurorii trebuie sa faca acelasi lucru"
, a adaugat fostul sef de stat, potrivit Agerpres.

Intrebat daca crede ca Iohannis o va revoca pe Kovesi, Basescu a spus: "Eu cred ca nu o s-o revoce".

Basescu: Cred ca trebuie asumat riscul desecretizarii tuturor protocoalelor de colaborare

Presedintele PMP, senatorul Traian Basescu, a afirmat ca, avand in vedere presiunea publica, trebuie asumat riscul desecretizarii tuturor protocoalelor semnate de SRI, precizand ca CSAT nu are ce desecretiza din acest punct de vedere.
"Protocolul nu poate reflecta decat proceduri in baza legii. Eu sunt convins ca, desi se vorbeste foarte mult de aceste protocoale, se face o mare greseala ca institutiile care le-au semnat nu le desecretizeaza. Am un singur dubiu, daca nu cumva devoalarea procedurilor ii ajuta pe infractori. Aici am un dubiu. Dar altfel, avand in vedere presiunea publica, cred ca trebuie asumat riscul desecretizarii tuturor protocoalelor de colaborare. Fie ca e colaborare SRI - ANI, SRI.....Am inteles ca au protocol de colaborare si cu cei de la Domeniile Statului", a spus Basescu duminica la RTV.

El a precizat ca "CSAT nu are ce desecretiza din punct de vedere protocoale, pentru ca nu a aprobat nici un protocol".
"Niciodata nu am vazut un astfel de protocol. CSAT a cerut institutiilor sa colaboreze in privinta luptei anticoruptie, a evaziunii fiscale. A dat decizii in sensul asta si, la un moment dat, la fiecare trei luni, Ministerul de Finante trebuia sa raporteze evolutiile (...) Nici in mandatul meu, sunt convins ca nici in timpul lui Iohannis nu s-a apucat CSAT sa aprobe protocoale interinstitutionale. E prea mic nivelul (...) CSAT nu a aprobat niciodata, repet, niciodata nu a aprobat vreun protocol de colaborare inter-institutional. Asta chiar era treaba institutiilor", a explicat fostul sef de stat.

Basescu a mai spus ca, potrivit legii, premierul Viorica Dancila va aproba desecretizarea oricarui protocol pe care sefii de institutii vor fi de acord sa il desecretizeze.
Citeste si:
VIDEO Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va candida la prezidenţiale
 VIDEO Laura Codruţa Kovesi,...

El a subliniat ca, daca ar fi presedintele Romaniei, ar cere desecretizarea acestor protocoale in viitoarea sedinta a CSAT de marti.


"Da, le-as cere sa le desecretizeze. Exact pentru a inchide un capitol care va trena tot timpul. Cred ca o desecretizare se mai poate intampla si printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, daca institutia nu vrea. Cred, presupun, dar nu stiu daca am dreptate. Insa, cert este ca mecanismul dat de lege este acesta: seful de institutie care a pus 'secret de stat' pe un document este singurul care poate sa fie de acord cu desecretizarea pe care trebuie sa i-o aprobe Guvernul. Doamna Dancila spune ca e de acord, chiar cere, deci in momentul de fata este la mana sefilor de institutii care au semnat aceste protocoale de colaborare sa fie de acord cu desecretizarea", a mai spus Traian Basescu.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat vineri ca va solicita, luni, desecretizarea de catre Ministerul Public - DNA a protocoalelor incheiate cu SRI.
Citeste si:
Parlamentul a decis! Niculae Bădălău a fost revocat de la Curtea de...
Parlamentul a decis! Niculae...

Premierul Viorica Dancila solicita "desecretizarea protocoalelor incheiate intre SRI si alte institutii ale statului", potrivit unui comunicat al Guvernului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.