Presedintele Klaus Iohannis, aflat la Roma, unde a participat la Summit-ul aniversar al UE, s-a intalnit, la Accademia di Romania, cu studenti si cadre didactice romane din Italia, el spunand ca, in acest "moment de cotitura" in istoria Uniunii Europene are incredere in capacitatea de reinventare si de reformare a proiectului european si este convins ca se va gasi intelepciunea "de a-l recredibiliza cu totii, ca intreg - state membre si institutii europene - si nu pe parti sau pe grupuri si cercuri restranse sau concentrice".

El a mai sustinut ca viitorul Uniunii Europene nu depinde doar de responsabilitatea si capacitatea liderilor si a institutiilor, ci si de implicarea cetatenilor europeni.

Iohannis le-a spus studentilor si cadrelor didactice romane ca a fost o solicitare a sa, cand a pregatit vizita la Roma, sa mearga la Accademia di Romania, considerand ca este un loc foarte potrivit pentru intalniri pe care sa le aiba cu romanii ce studiaza sau predau la Roma.

"Vreau sa va spun ca apreciez foarte mult faptul ca dumneavoastra, cei care studiati peste hotare, ati ramas conectati la evolutiile din tara si sunteti interesati de ceea ce se intampla cu viitorul Uniunii Europene., fiindca despre asta a fost intalnirea sefilor de state si guverne. Totodata, cadrele didactice care va ghideaza in activitatea academica au un rol esential in procesul de a transforma Romania in tara puternica si educata pe care ne-am propus cu totii sa o construim", a afirmat presedintele, in discursul de la Accademia di Romania.

El le-a mai spus studentilor romani si cadrelor didactice ca aniversarea a 60 de ani de la semnarea tratatelor care au pus bazele Uniunii Europene, marcata prin Summitul de la Roma, vine intr-o perioada fara precedent in istoria constructiei europene, o perioada plina de provocari si amenintari tot mai pronuntate, atat pe plan intern, cat si extern, care "pun la incercare, intr-un mod din ce in ce mai serios, unitatea, comunitatea de valori si principii, realizarile de pana in prezent si sansele unui viitor cel putin la fel de pasnic si prosper pentru generatiile care vin".

"Ne aflam, fara indoiala, in fata unui moment de cotitura in istoria Uniunii Europene. Un moment in care proiectul european are nevoie, mai mult decat oricand, de unitate si viziune pentru a rezista si pentru a se consolida. Sa nu uitam ceea ce evoca inca de la inceput unul dintre arhitectii constructiei europene, Robert Schuman, ca fiind esenta integrarii europene - solidaritatea de fapt, o constientizare ca impreuna putem realiza mai multe, iar separat mai putin. Iar in contextul global actual, putin inseamna, pur si simplu, insignifiant. Acest lucru este subliniat clar in Declaratia pe care am semnat-o ieri. Eu am incredere in capacitatea de reinventare, de reformare a proiectului european si privesc cu optimism viitorul Uniunii Europene. Sunt convins ca vom gasi intelepciunea de a-l recredibiliza cu totii, ca intreg - state membre si institutii europene - si nu pe parti, sau pe grupuri si cercuri restranse sau concentrice", a declarat Klaus Iohannis.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

El a mai spus ca o Uniune Europeana divizata, cu bariere de demarcatie artificiale, cu zone periferice si alte zone profund integrate nu poate fi pe termen mediu si lung un actor credibil, nici in raport cu proprii cetateni, cu cetatenii europeni, nici in plan extern, iar obiectivul major al Romaniei este acela al unei Uniuni puternice si coezive.

"O Uniune puternica inseamna si o Uniune transparenta in proceduri si decizii, mai aproape de cetatenii sai. Pentru Romania, nu exista alta optiune decat aceea a dezvoltarii sale in continuare in cadrul unei Uniuni solidare si puternice. De aceea, cred ca trebuie sa comunicam mai bine si mai des despre ce inseamna pentru oameni Uniunea Europeana, sa readucem in prim-plan avantajele, adesea ignorate pentru ca sunt de la sine intelese, ale faptului ca facem parte din aceasta mare familie europeana. Spre exemplu, printre cele mai importante beneficii ale aderarii se numara si accesul tinerilor la educatia de nivel inalt, in centrele universitare de prestigiu din intreaga lume", a mai declarat Iohannis, aratand ca viitorul Uniunii Europene depinde nu numai de responsabilitatea si capacitatea liderilor si a institutiilor, ci si de implicarea cetatenilor europeni.

Citeste si:
Românii din Italia vor să fie recunoscuți oficial drept minoritate...
Românii din Italia vor să fie...

Liderii europeni au semnat sambata o declaratie de unitate in sperata reinnoirii angajamentului european in piata Capitoliului, in acelasi loc unde cele sase tari fondatoare au semnat in urma cu sase decenii Tratatul de la Roma - piatra de temelie a Comunitatii Economice Europene si a UE, scrie AFP, citat de News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.