Guvernul discuta in sedinta de miercuri proiectul de ordonanta de urgenta initiat de Ministerul Justitiei prin care va fi eliminata posibilitatea detinutilor de a-si micsora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare stiintifica scrisa in inchisoare.

Pe ordinea de zi data publicitatii de Executiv marti seara figureaza proiectul de OUG privind abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Acesta a fost pus in dezbatere publica vineri dupa-amiaza de catre Ministerul Justitiei.

Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a anuntat, joi, in sedinta CSM, ca sustine varianta abrogarii, desi aceasta este controversata.

"Eu am sa merg in continuare pe abrogare. (…)Voi merge mai departe cu ordonanta de urgenta si o sa o pun pe site, nu am obligatia sa fac o consultare, dar, pentru ca subiectul e de interes, o sa o pun in consultare vineri si va fi tot weekend-ul acolo. (…)Voi argumenta pe discriminare. E discriminatoriu sa rasplatesti munca intelectuala mai mult decat munca fizica, si pe elemente de drept comparat. Nu exista stat membru in care sa avem asemenea dispozitie", a declarat ministrul Justitiei.

Raluca Pruna a comentat ca "cifrele singure justifica urgenta", numarul lucrarilor in pregatire crescand "exponential".

"In 31 decembrie erau 45 de lucrari in pregatire potrivit datelor datelor care mie mi se dau de ANP, pe 6 ianuarie erau peste 100 de lucrari si acum nici nu se mai stie cifra", a spus Pruna
.

Membri ai CSM au fost de parere insa ca abrogarea prevederilor legale in vigoare ar putea face "mai mult rau".

"S-a ajuns la concluzia ca in ceea ce priveste conditiile pentru acordarea unor beneficii celor care scriu lucrari stiintifice trebuie sa fie determinate de calitatea acelui inscris, a acelei lucrari. S-a considerat ca definirea caracterului stiintific al lucrarii trebuie foarte bine stabilita. Abrogarea unei astfel de dispozitii poate crea mai mult rau si de aceea am considerat ca nu abrogarea este
poate solutia cea mai buna, ci inasprirea sau stabilirea mai corecta a conditiilor in care un detinut poate beneficia", a afirmat judecatorul CSM Adrian Bordea.

Citeste si:
Eficiența în industria construcțiilor cu ajutorul utilajelor...
Eficiența în industria...

Magistratul a argumentat ca abrogarea articolului poate duce la discriminarea intre munca fizica si cea intelectuala, prima ramanand recompensata in legea privind executia pedepselor.

"Faptul ca nu s-a respectat spiritul legii este un adevar de necontestat. Ceea ce a notat comisia a fost ca poate nu ar fi cazul sa se abroge. Asta sigur ca este doar o simpla parere. Ministerul face politica publica'', a spus si presedintele CSM, judecatorul Mircea Aron.

Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, declara, in 6 ianuarie, la Digi24, ca va dispune masuri deloc blande daca va constata, in urma unei analize asupra lucrarilor publicate de detinuti, ca legea a fost incalcata sau aplicata defectuos in aceasta privinta.

Ea arata ca, din 2007 pana in 2010, la nivelul sistemului penitenciar din Romania, a fost o lucrare scrisa pe an, in 2011 au fost trei lucrari, in 2012 - sase, 2013 - 11, 2014 - 69, iar in 2015 se atinge un varf, cu 331 de lucrari stiintifice, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Ministerul Educației propune pedepse inspirate din comunism: elevi...
Ministerul Educației propune...

Potrivit articolului 96 alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, "pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza: (...) f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.