Actorul Bogdan Stanoevici a fost demis din functia de secretar de stat al Ministerului Culturii si, contact de MEDIAFAX, a declarat ca a aflat despre acest lucru de la un sofer al institutiei, exprimandu-si totodata dezamagirea fata de actiunea ministrului Vlad Alexandrescu.

"Eu am aflat de la sofer, pe 30 decembrie, venind la birou. Nu am avut nicio discutie cu ministrul. Cumva, ma asteptam sa se intample asta, desi eu nu fac parte din niciun partid", a declarat Bogdan Stanoevici, marti, pentru MEDIAFAX.

"Eram tehnocrat inainte sa vina tehnocratii", a mai spus Bogdan Stanoevici, precizand ca este deranjat de modul in care s-au desfasurat lucrurile. "Am fost extrem de dezamagit. Nu stiu unde este transparenta despre care se tot vorbeste acum in minister", a mentionat Stanoevici.

Decizia privind eliberarea lui Bogdan Stanoevici din functia de secretar de stat la Ministerul Culturii a fost semnata de premierul Dacian Ciolos si a fost publicata, pe 29 decembrie, in Monitorul Oficial.

Bogdan Stanoevici a fost secretar de stat al Ministerului Culturii incepand din ianuarie 2015, cand a fost numit in aceasta functie printr-o decizie luata de premierul de la momentul respectiv, Victor Ponta. Inainte de a ocupa aceasta functie, Stanoevici a fost ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni. Demisia sa a fost ceruta la momentul respectiv din cauza problemelor cu care s-a confruntat diaspora in a-si exercita votul la alegerile prezidentiale, scrie MEDIAFAX.

Bogdan Stanoevici este de profesie actor, fiind cunoscut pentru roluri precum cele din filmele "Sania albastra", de Ioan Carmazan, "Noi, cei din linia intai", de Sergiu Nicolaescu, "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, si "Cel ales", de Cristian Comeaga. Cu cateva luni inainte de Revolutia din 1989, acesta a parasit Romania, stabilindu-se in Franta, unde si-a continuat cariera actoriceasca. Stanoevici a revenit in Romania in anul 2011.

Pe de alta parte, odata cu inlaturarea lui Bogdan Stanoevici din conducerea Ministerului Culturii, si Ortansa Luminita Constantin a fost eliberata din functia de secretar general adjunct pe care o detinea temporar la Ministerul Culturii. O decizie in acest sens a fost publicata pe 29 decembrie, fiind semnata de premierul Dacian Ciolos, la propunerea institutiei conduse de Vlad Alexandrescu.

Citeste si:
Zeci de mii de polițe RCA expiră în câteva zile. Ce trebuie să facă...
Zeci de mii de polițe RCA...

"Exista mai multe nume care se vehiculeaza pentru posturile de secretar de stat. Sper ca oamenii care vin sa nu distruga ce am realizat impreuna cu Ionut Vulpescu (fostul ministru al Culturii, n.r.)", a mai spus Bogdan Stanoevici.

"Este foarte curios cum domnul ministru (Vlad Alexandrescu, n.r.) a adus consilieri foarte tineri, care nu au niciun fel de experienta. De exemplu, Andrei Rus (critic de film si profesor, n.r.), care a fost implicat intr-un scandal, ce s-a soldat cu deschiderea unui dosar penal, consiliaza pe probleme ale cinematografiei", a mai declarat Bogdan Stanoevici.

Stanoevici a facut referire si la faptul ca actorul Anghel Damian, in varsta de 24 de ani - fiul lui Laurentiu Damian, care este directorul studioului Editura Video, care apartine Ministerului Culturii -, a fost numit in functia de consilier pe probleme de teatru al ministrului Vlad Alexandrescu. "Parca nu se punea problema de nepotism", a spus ironic Bogdan Stanoevici. Totodata, Bogdan Stanoevici a spus ca dupa plecarea din Ministerul Culturii isi va continua activitatea si ar putea candida la alegerile parlamentare.

Citeste si:
Joe Biden, omagiu adus secretarului de stat Madeleine Albright
Joe Biden, omagiu adus...

In prezent, Ministerul Culturii are doi secretari de stat: Mihai Ghyka, numit recent in aceasta functie de premierul Dacian Ciolos, si Alexandru Oprean, care ocupa acest post din aprilie 2014, de pe vremea fostului Guvern Ponta.

Pe de alta parte, intreaga organigrama a Ministerului Culturii a fost modificata. In acest sens, Vlad Alexandrescu a anuntat, luni, pe pagina sa de Facebook, ca a fost publicata in Monitorul Oficial hotararea privind noua structura organizatorica a institutiei. Aceasta, potrivit ministrului, reflecta domeniile de activitate ale Ministerului Culturii in mod vizibil, transparent si clar si corespunde obiectivelor programului de guvernare.

"Regandirea structurii prin crearea mai multor directii si servicii in locul unor directii generale care reuneau domenii vaste, diverse si care nu erau complementare, asigura, pe de o parte, vizibilitatea si identificarea domeniilor de activitate, si, pe de alta parte, operativitatea in indeplinirea atributiilor ministerului, precum si specializarea in procesul decizional", a spus Vlad Alexandrescu.

Citeste si:
Ziua Cinematografelor. Lista sălilor de film care oferă reduceri la...
Ziua Cinematografelor. Lista...

Pana la momentul difuzarii acestei stiri, reprezentantii Ministerului Culturii nu au raspuns intrebarilor adresate de agentia MEDIAFAX privind reorganizarea institutiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.