Politica3 Decembrie 201510:40

Lectura de 3 minute

Senatul a aprobat joi cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova, acuzat de trafic de influenta si abuz in serviciu in Dosarul CET-Govora, rezultatul fiind de 95 de voturi "pentru" si 30 "impotriva".


Update

Potrivit rezultatului anuntat in plenul Senatului de social-democratul Ioan Chelaru, si-au exprimat votul 127 de senatori din totalul de 165, dintre care 95 au votat "pentru" solicitarea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive, 30 au votat "impotriva", iar 2 voturi au fost anulate.


Senatul s-a reunit joi in sedinta de plen pentru a decide asupra solicitarii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD Dan Sova, acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura.

La ora transmiterii acestei stiri se face prezenta senatorilor, Dan Sova fiind in sala. Cvorumul de lucru este de 84 de senatori din totalul de 165, iar aprobarea cererii se face cu votul majoritatii celor prezenti. Votul este secret cu bile.

Citeste si:
Traian Berbeceanu, șef de cabinet al lui Marcel Vela, s-a înscris...
Traian Berbeceanu, șef de...

PSD si PNL au anuntat ca vor vota pentru incuviintarea cererii Justitiei in cazul senatorului Dan Sova, in timp ce presedintele Senatului si lider ALDE, Calin Popescu Tariceanu, le-a recomandat senatorilor ALDE sa voteze impotriva solicitarii de retinere si arestare preventiva a acestuia.

Cererea privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova a primit, marti, 24 noiembrie, raport favorabil la Comisia juridica a Senatului, cu cinci voturi "pentru", doua voturi "impotriva" si trei abtineri, scrie MEDIAFAX.

Este al doilea dosar in care Dan Sova este acuzat de coruptie si este pentru a treia oara cand senatorii sunt chemati sa se pronunte cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare a acestuia in vederea arestarii, ei respingand, in martie si in iunie, o alta solicitare referitoare la Dosarul Turceni- Rovinari.

Procurorii DNA au cerut, pe 23 noiembrie, aviz de la Senat privind retinererea si arestarea preventiva a senatorului Dan Sova.

Potrivit procurorilor, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa directorul general al centralei de energie termica (CET) Govora SA, Mihai Balan, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe luna.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiti pentru a achita un imobil cumparat in Bucuresti.

Citeste si:
Audierile ministrilor propusi in Cabinetul Citu continua in Parlament
Audierile ministrilor propusi...

Mihai Balan a fost retinut joi de procurorii DNA, care o zi mai tarziu au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lui preventiva. Solicitarea a fost respinsa vineri de instanta, care a dispus luarea masuri controlului judiciar, in dosarul in care Balan este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca a incheiat un contract de asistenta juridica cu o firma, influentat de senatorul Dan Sova. Dan Balan a fost pus in libertate, insa decizia nu este definitiva si a fost contestata de procurorii DNA la aceeasi instanta.

Dan Sova este acuzat si in Dosarul Turceni-Rovinari, in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul premier Victor Ponta.

In 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind retinerea si arestarea preventiva a lui Sova, care a primit 79 de voturi "pentru" si 67 "impotriva", senatorii sustinand insa ca, potrivit regulamentului, nu au fost intrunite conditiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luata in baza regulamentului si a statutului parlamentarilor care au fost invocate de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si care erau in dezacord cu prevederile Constitutiei, respectiv art. 76, alin. 2, potrivit carora hotararile Parlamentului (implicit cele referitoare la incuviintarea cererilor Justitiei) se adopta cu majoritatea celor prezenti, in conditiile de cvorum.

Votul a fost contestat la Curtea Constitutionala de catre PNL si a fost reluat in 2 iunie, cand plenul a respins, din nou, cererea DNA. Intre timp, regulamentul a fost pus in acord cu Legea fundamentala si cu deciziile CCR.

Citeste si:
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se va rejudeca de la zero, in urma...
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.