Klaus Iohannis a declarat ca, la intalnirea pe care a avut-o joi la Bruxelles cu premierul britanic David Cameron, a sustinut ca locul Regatului Unit este in interiorul UE si ca eventuala iesire a Marii Britanii din Uniune ar rezulta intr-o slabire atat a UE.

In marja summitului UE-CELAC de la Bruxelles, presedintele Klaus Iohannis a avut o intalnire cu premierul David Cameron, la solicitarea partii britanice.

"Discutiile au fost legate de procesul de renegociere a relatiilor dintre UE si Marea Britanie, in perspectiva viitorului referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE", a precizat Iohannis, in conferinta de presa sustinuta la Bruxelles.

Presedintele Iohannis a mentionat ca premierul britanic i-a prezentat obiectivele pe care le urmareste in acest proces si care se refera, in principal, la "cresterea legitimitatii democratice a Uniunii, in primul rand la acordarea de puteri sporite Parlamentelor nationale, consolidarea competitivitatii UE, asigurarea echilibrului intre statele membre ale Zonei euro si cele din afara Zonei euro, precum si la libera circulatie a cetatenilor UE si limitarea accesului la beneficiul social pentru acestia".

"Eu am sustinut ca locul Regatului Unit este clar in interiorul Uniunii Europene. O eventuala iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana ar rezulta intr-o slabire, pe de o parte, a Uniunii Europene, pe de cealalta parte, a Marii Britanii", a subliniat Klaus Iohannis.

In marja summitului UE-CELAC, desfasurat la Bruxelles, premierul David Cameron s-a intalnit, miercuri, cu presedintele cipriot, Nicos Anastasiades, iar joi a avut programate intrevederi cu presedintele roman, Klaus Iohannis, cu presedintele finlandez, Juha Sipilä, cu premierul belgian, Charles Michel, si cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, noteaza site-ul Express&Star, scrie MEDIAFAX.

Pentru a obtine sprijin in vederea renegocierii apartenentei Marii Britanii la UE, Cameron a efectuat in ultimul timp vizite la Berlin, Paris si Varsovia. David Cameron, care a promis un referendum privind apartenenta la UE pana la sfarsitul lui 2017, a declarat ca este increzator ca poate obtine o intelegere care sa ii permita sa le recomande britanicilor sa ramana in cadrul blocului comunitar, la care au aderat in 1973.

Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.