Politica 8 Mai 2014 17:16
Horia-Roman Patapievici spune, intr-o declaratie de presa, ca Victor Ponta "falsifica si rastalmaceste" tot ce atinge si ii cere premierului sa retraga imediat "afirmatiile calomnioase" proferate la adresa lui, a Taniei Radu, a lui Mircea Mihaies si a lui Dan Croitoru.

Fostul presedinte al Institutului Cultural Roman Horia-Roman Patapievici spune ca, prin acuzatiile aduse lui Mircea Mihaies, Victor Ponta isi dezonoreaza functia de prim-ministru.

"Domnule prim-ministru, ati spus despre Mircea Mihaies ca este un «fascist batrin». La care va raspund: cine acuza de fascism un om care a sprijinit intotdeauna valorile democratiei arata ca nu da doi bani nici pe democratie, nici pe bun simt, nici pe datoria de a fi drept. Ca prim-ministru, aveti datoria de a fi drept, de a judeca cu bun simt si de a respecta democratia. Or, felul in care bagatelizati grozavia fascismului, acuzand de fascism un om care nu are nimic de-a face cu fascismul, va dezonoreaza ca prim-ministru, dezvaluindu-va cinismul: un cinism pentru care fascismul si democratia sunt intersanjabile, simple etichete de lipit pe oameni dupa plac ori interes. De aceea va spun: prin acuzatiile aduse lui Mircea Mihaies va dezonorati functia de prim-ministru si demonstrati ca va tratati cetatenii ca supusi, iar principiile, ca etichete", spune Horia-Roman Patapievici in declaratia de presa, in care se semneaza "cetatean roman, fost presedinte ICR", transmite MEDIAFAX.

Basescu sesizeaza CC pentru ca Ponta nu a contrasemnat decrete de decorare

De asemenea, Horia-Roman Patapievici spune ca este "o minciuna" afirmatia lui Victor Ponta potrivit careia Curtea de Conturi ar fi constatat o frauda la ICR.

"Ati spus ca echipa pe care am condus-o a deturnat bani publici si ca aceasta frauda a fost constatata de Curtea de Conturi. La care va raspund: este o minciuna, domnule prim-ministru. O minciuna pe care o tot repetati din 2012 incoace si care deja intruneste toate criteriile calomniei calificate. Curtea de Conturi nu a constatat niciodata vreo deturnare de fonduri publice, in perioada 2005 - 2012, cat am condus institutul", spune Patapievici.

Ponta: Nu pot contrasemna decorarea unora care au opinii fasciste

De asemenea, Horia-Roman Patapievici spune ca Victor Ponta "falsifica si rastalmaceste" tot ce atinge.

Citeste si:
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Premierul Marcel Ciolacu...

"Ati spus ca in conducerea ICR «erau persoane care au facut deseori declaratii anti-romanesti». La care va raspund: falsificati si rastalmaciti tot ce atingeti, domnule prim-ministru. Cand ICR a fost condus de persoanele pe care le incriminati, ICR a obtinut cele mai mari succese in promovarea culturii romane peste hotare. Cand ICR a fost condus de persoanele pe care le considerati animate de sentimente anti-romanesti, ICR a condus toate institutele nationale de cultura din Uniunea Europeana. Puteti sa probati, in favoarea dumneavoastra, un patriotism la fel de eficace? Nu puteti. Atat e de spus despre sentimentele dumneavoastra romanesti", spune Horia-Roman Patapievici.

Acesta mai spune ca Victor Ponta foloseste puterea de care dispune "pentru a discredita reputatia a patru cetateni romani", carora premierul le neaga "dreptul la demnitatea persoanei, la imagine publica si la securitate personala".

Citeste si:
Raetchi: Domnule Dragnea, nu distrugeti ICR cu politicieni
Raetchi: Domnule Dragnea, nu...

"Va acuz de atac la demnitatea publica a Taniei Radu, a lui Mircea Mihaies, a lui Dan Croitoru si a mea. Din iunie 2012, cand ati inceput distrugerea Institutului Cultural Roman (pe care ati dus-o la bun sfirsit intr-un timp record: v-a luat mai putin de un an), nu ati incetat sa ne hartuiti cu calomniile dumneavoastra. Ceea ce comiteti, domnule prim-ministru, echivaleaza cu utilizarea functiei publice pe care o detineti pentru a terfeli reputatia a patru din cetatenii acestei tari. Fara probe, fara alt motiv decat agenda dumneavoastra politica. Si nu e vorba numai de noi patru, cei agresati azi, ci de felul cum concepeti dumneavoastra, ca prim-ministru, statutul cetateanului acestei tari. In locul respectului, dispretul; in locul dreptului, bunul plac; bunul plac al celui care are puterea, impotriva celor care nu o au", spune Horia-Roman Patapievici.

Citeste si:
Editia Premium a DVD-ului 'Dupa dealuri', in librarii
Editia Premium a DVD-ului...

Totodata, Horia-Roman Patapievici ii cere lui Victor Ponta sa isi retraga afirmatiile calomnioase proferate impotriva lui, a Taniei Radu, a lui Mircea Mihaies si a lui Dan Croitoru.

"Protestez impotriva manevrei dumneavoastra de a ne transforma in victime de serviciu si de a ne folosi ca instrumente in lupta care va opune presedintelui tarii! Va cer sa retrageti imediat afirmatiile calomnioase proferate impotriva noastra! Acestei lupte stupide, irationale si anti-nationale refuz categoric sa ii fiu si victima, si erou", mai spune Horia-Roman Patapievici.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.