Proiectul Acordului de Parteneriat pentru atragerea fondurilor europene in 2014-2020 va fi trimis la Bruxelles spre analiza si aprobare pana la sfarsitul lunii februarie, a anuntat ministrul de resort, Eugen Teodorovici, premierul Ponta adaugand ca mai sunt foarte multe lucruri de detaliu de facut.

"Dupa aceasta reuniune, sa trimiteti eventuale comentarii pe care le mai puteti avea pana vineri, astfel incat sa putem integra aceste comentarii in documentul final si, pana la finalul acestei luni, sa putem trimite Comisiei Europene pentru analiza si aprobare", a spus Teodorovici ministrilor implicati in elaborarea documentelor si reuniti in sedinta, marti, la Guvern, transmite MEDIAFAX.

Ministrul Teodorovici anunta recent ca acest document va fi aprobat de Guvern pana la finele lunii ianuarie.

Marti, Teodorovici a mai precizat ca programele operationale vor fi trimise Comisiei Europene la sfarsitul lunii martie, dar ca Guvernul nu mai trebuie sa astepte aprobarea acestor documente pentru a putea finanta proiecte in noul cadru financiar, deoarece pot fi decontate cheltuielile aferente acestui an care se incadreaza in cerintele comunitare in domeniul achizitiei publice si normelor de mediu.

Premierul Victor Ponta, prezent, la reuniune, a sustinut ca impresia initiala, "altfel corecta", ca autoritatile de la Bucuresti vobesc despre fonduri europene pe care oricum nu sunt in stare sa le cheltuiasca a fost gresita anul trecut, deoarece Romania s-a plasat pe primul loc "la cresterea gradului de absorbtie" fata de toate celelalte tari din Uniunea Europeana.

"Acea impresie initiala, altfel corecta, va vorbim despre fonduri europene pe care oricum nu suntem in stare sa le cheltuim este o impresie care, din fericire, anul trecut s-a dovedit a fi neadevarata. Gradul de absorbtie de la 7% la 34% a dovedit ca nu e asa Romania, absolut si vesnic incapabila de a cheltui fonduri europene, dimpotriva - in 2013 am fost pe primul loc la cresterea gradului de absorbtie fata de toate celelalte tari din Uniunea Europeana, tine doar de un sistem capabil sa indeplineasca regulile europene", a spus Ponta.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

El a reluat ideea ca Romania si Bulgaria au primit cei mai putini bani pentru perioada 2014-2020 dintre toate tarile UE raportat la numarul de locuitori.

Expertii Comisiei Europene au transmis autoritatilor romane ca prima versiune a Acordului de Parteneriat pentru utilizarea fondurilor comunitare in perioada 2014-2020 este lipsita de viziune strategica, prea vaga si nu dovedeste ca lectia data de esecul cheltuirii banilor UE este valorificata.

Observatiile au fost transmise de catre expertii Comisiei Europene prin intermediul misiunii Romaniei la Bruxelles, la sfarsitul lunii decembrie, pe baza primei versiuni a Acordului de Parteneriat finalizata in luna octombrie.

Aceasta prima versiune a Acordului, care reprezinta, practic, o forma mult mai avansata decat un simplu draft si indica modul in care autoritatile romane si-au propus sa atraga fonduri europene in perioada 2014-2020, a fost prezentata, in octombrie, membrilor Camerei Deputatilor de premierul Victor Ponta si ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Citeste si:
Război Israel-Hamas/Ursula von der Leyen: „Aclamarea teroriștilor...
Război Israel-Hamas/Ursula...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.