Romania trebuie sa fie guvernata de un prim-ministru "roman autentic", de un "roman adevarat" pe care sa-l intereseze soarta tarii, afirma presedintele Partidului Ecologist Roman (PER), Danut Pop, intr-un interviu acordat Agerpres.

El spune ca Romania nu va mai avea nicio sansa de viitor in cazul in care dupa alegerile parlamentare din 11 decembrie ''va fi primit un prim-ministru 'in plic'''.

Liderul ecologistilor spune ca PER a inscris in cursa electorala candidati "bine pregatiti profesional" si "cu experienta politica". El sustine ca lipsa de experienta politica s-a vazut la ''guvernul de tehnocrati'', "care or fi ei buni profesionisti, dar nu pentru a guverna o tara".

Ecologistii isi doresc sa intre in Parlament pentru a dezvolta ''Parteneriatul durabil dintre om si natura''. "Protejam Romania" este deviza PER, iar aceasta inseamna a proteja tot ceea ce reprezinta Romania, cu resursele pamantului, dar si cu resursa umana, cu oamenii. PER pune accentul in primul rand pe sanatatea romanilor, iar aceasta se poate asigura prin aer curat, apa pura si hrana sanatoasa, subliniaza Danut Pop.

Reporter: Partidul Ecologist Roman a depus liste de candidati pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie la nivel national atat pentru Senat, cat si pentru Camera Deputatilor. Care este programul electoral al partidului pe care il conduceti, cu ce proiecte veniti in fata alegatorilor?

Danut Pop: O parte consistenta din programul nostru se bazeaza pe ''Parteneriatul durabil dintre om si natura''. Am depus proiecte de legi in Parlament privind suprafetele de impadurire a Romaniei, sa le crestem la minimum 40 la suta, am depus la Ministerul Mediului pentru stoparea defrisarilor si interzicerea exportului de bustean. Mai avem proiecte pe care le vom depune pentru interzicerea exploatarii cu cianuri, a exploatarii hidraulice de mic si mare volum, a fracturarii hidraulice, multe, foarte multe proiecte de legi. Produsele traditionale si bio cu TVA zero - este un alt proiect care s-a depus.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Avem proiectul pe autostrazi, care este foarte important pentru noi pentru ca infrastructura automat dezvolta si celelalte mici afaceri, inclusiv turismul. Primele tronsoane care se pot incheia in mandatul 2016 - 2020 ar fi Bucuresti - Brasov, Sibiu - Pitesti, Deva - Lugoj, Cluj - Oradea, Sebes - Turda, inclusiv. Tot ce a inceput pe bucatele poate fi inchis, toate aceste tronsoane de autostrazi (...) inclusiv inceperea autostrazii Brasov - Bacau care din urmatorul ciclu se va extinde pe Iasi - Suceava.

Bani sunt, sunt fonduri europene - avem vreo 9 miliarde (de euro, n.r.) de absorbit - plus in jur de peste un miliard de euro anual pe care ii colectam din rovinieta si accizele pe carburanti, plus impozitele pe masini, nu mai vorbim de banii acestia. Deci, fonduri ar fi, doar bunavointa politica daca ar fi se poate. Un kilometru de autostrada este undeva intre 3 milioane si 5 milioane de euro - vorbim de ses, deal si munte. Media este undeva in jur de 4 - 5 milioane de euro. Sunt suficienti bani, doar daca avem bunavointa.

Citeste si:
Vlad Prioteasa, fondator Gift Idea, ne povestește cum este...
Vlad Prioteasa, fondator Gift...

Mai avem proiectul de tara ''Granarul Europei'' pe care l-am lansat in aceasta vara, dar programul pe agricultura il avem de foarte mult timp - infiintarea fermelor cu subventia unui utilaj, sistemul de irigatii de pus la punct si refacut (...) infiintarea de centre de colectare pentru a avea unde sa-si duca producatorii produsele. In momentul cand aceste centre functioneaza se va fiscaliza foarte mult din agricultura, ceea ce la ora actuala nu prea este. Dupa calculele noastre, cel putin 2 - 3 miliarde de euro ar veni la bugetul de stat in plus prin fiscalizarea produselor. Taranul nu are nimic de pierdut, el se duce, da pe un pret corect la aceste centre de colectare, iar de acolo mai departe pleaca cu TVA, cu impozit pe profit, cu absolut tot.

De asemenea, avem un program pentru tineri, pentru microferme si ferme. Am mai lansat un proiect (...) tinerii absolventi sa fie angajati si sa fie scutiti si de taxele pe salarii, inclusiv angajatorul si angajatul. Minimum 20 la suta dintre angajati in companii sa fie tineri absolventi, iar pentru cei pana in 25 de ani la fel, pentru a incuraja putin angajarea tineretului. Avem o mare problema cu locurile de munca pentru ei, pentru ca nu au experienta si e normal, nimeni nu a plecat cu experienta din scoala.

Citeste si:
Ciolacu: „În luna mai o să fiu prim-ministrul României”
Ciolacu: „În luna mai o să...

Reporter: Care este profilul candidatilor PER? Cu ce atuuri intra acestia in competitia electorala?

Danut Pop: Noi am incercat sa punem candidati bine pregatiti profesional, cu experienta politica (...) care sunt capabili sa dezvolte acest parteneriat intre om si natura, fiindca fara experienta politica am vazut ce s-a intamplat si cu acest guvern de tehnocrati. Or fi ei buni profesionisti, dar nu pentru a guverna o tara ... probabil ceva companii, pentru ei sau pentru altii, nu are importanta.

Reporter: Sloganul de campanie al partidului dumneavoastra este "Protejam Romania". Ce le transmiteti concret romanilor, alegatorilor care vor veni la vot, prin intermediul acestui slogan?

Danut Pop: Este un slogan pe care l-am lansat de foarte mult timp. Multi ne-au spus ca de ce nu "Protejam padurea". Dar, "Protejam Romania" inseamna a-i oferi omului pe langa aer, o mancare sanatoasa, apa buna, inseamna si efectiv sanatatea, educatia si absolut toate celelalte componente sociale. "Protejam Romania" inseamna de fapt a proteja tot ceea ce inseamna aceasta tara, de la rezerve, ceea ce avem in subsol, aer si inclusiv oamenii. Noi stim ca avem cateva resurse foarte importante si esentiale in aceasta tara (...) - resursele pamantului si resursa umana de care ar trebui sa avem grija.

Citeste si:
Prima declaratie a lui Ciolos, dupa ce PSD a castigat alegerile
Prima declaratie a lui...

Reporter: In privinta rezultatului alegerilor, credeti ca veti reusi sa treceti pragul electoral pentru a intra in Parlament si, eventual, cate mandate ati putea obtine?

Danut Pop: Chiar nu conteaza ceea ce cred eu, conteaza ceea ce vor crede romanii la vot. Noi speram ca vom obtine un minimum de 20 de deputati si opt - noua senatori pentru a ne putea promova proiectele pe care le avem, pe care le-am depus in Parlament si pe care urmeaza sa le depunem, pentru ca sa reusim sa ne tinem de promisiuni.

Reporter: Considerati ca la acest scrutin votul pe liste este cumva in favoarea partidelor neparlamentare, fata de votul uninominal de la alegerile trecute, din 2012?

Danut Pop: Nu, cred ca este in defavoarea noastra. Votul uninominal era mai bun, dar a fost prost pus in aplicare, ca orice lucruri pe care noi nu stim sa le punem in aplicare. Votul pe liste ne dezavantajeaza, fiindca partidele mari au aparatul lor politic, electoratul lor, indiferent ce se intampla ei ies la vot si stiu sa-i incoloneze, sa-i scoata (la vot - n.r.). Pe cand la noi foarte multi vin din convingere sau alternativa la aceea ce exista pe piata politica. Deci, nu ne avantajeaza absolut deloc.

Reporter: Cum credeti dumneavoastra sau cum vedeti ca s-ar putea contura o majoritate parlamentara dupa alegeri? Ati avut discutii cu formatiuni politice pentru o eventuala sustinere?

Danut Pop: Este prea devreme ca sa discutam de o majoritate parlamentara, va fi in functie de ce vor vota romanii. Am avut cateva discutii, bineinteles, cu toate formatiunile politice importante, dar pe foarte putini i-au interesat proiectele noastre. A avut PSD o tentativa de a colabora si ne-au promis ca ne vor sustine cu proiectele pe care le avem privitoare atat la mediu, cat si la infrastructura si la agricultura, pentru ca cea mai importanta pentru noi este agricultura. Dar nu stim ce majoritati se vor face, pentru ca va fi un vot foarte surprinzator, dupa mine, fiindca si la locale am fost creditati cu unu la suta si am luat 8 la suta in cateva judete. Nu aparem in sondaje, asta e partea a doua, dar nu ne intereseaza. Deocamdata ne intereseaza votul cetatenilor. Nu sa platim sondaje sau sa le facem in birou.

Reporter: In privinta unui eventual prim-ministru, pe cine ati sustine in aceasta functie, ipotetic vorbind?

Danut Pop: Ipotetic vorbind, chiar nu vad acum un prim-ministru. Mi-as dori prim-ministru un roman adevarat, unul pe care sa il intereseze soarta acestei tari. Sa nu primim un prim-ministru 'in plic', asta m-ar deranja foarte mult. Daca mai facem aceasta greseala, chiar ca tara noastra nu mai are nicio sansa de viitor, fiindca nu i-a interesat niciodata si s-a vazut in ultimii 26 de ani ce s-a intamplat. Ar fi pacat, ca totusi avem o tara cu destule resurse, numai ca trebuie sa avem grija sa stim sa le exploatam cum trebuie. V-am spus, si resursa umana este foarte, foarte importanta.

Chiar nu vad un prim-ministru, la ora asta, din cei care sunt propusi. Ciolos - nici nu avem ce discuta, Nicusor Dan este un alt fariseu al politicii romanesti, de fapt un produs dupa cate se vede al serviciilor si al altor grupuri de interese. Nu, pentru tara nu-i vad la ora asta pe niciunul.

Reporter: Din partea PSD ati vedea un premier? Sau din partea ALDE, sau chiar a PMP?

Danut Pop: Ne-a ajuns Traian Basescu zece ani, sincer sa fiu. Ceea ce avem este datorita lui, acest sistem pe care l-a creat el. Iar el a facut si cateva lucruri bune, dar cele mai multe le-a facut rele pentru viitorul tarii. Tariceanu a fost prim-ministru si n-am vazut un proiect major de la el. In perioada de boom economic trebuia sa avem cateva autostrazi sau macar sute de kilometri de autostrazi. N-am vazut absolut nimic de la niciunul care sa faca ceva pentru tara. Numai pentru mutarile din plic care li se dadeau, sau sarcinile pe care le primeau de afara.

Reporter: Cum apreciati ca a fost guvernata Romania in ultima legislatura, din 2012 pana in prezent?

Danut Pop: Cu mici exceptii, a guvernat PSD. A avut cateva masuri bune pentru mediul de afaceri, pentru multi, dar in general (tara - n.r.) a fost totusi guvernata prost, fiindca inclusiv Ponta abia acum incepe sa recunoasca ca i s-a dictat ce sa faca. Iar daca te duci pe o pozitie atat de mare si nu esti capabil sa pui proiectele pe care ti le-ai asumat intr-o campanie, sau cand ai venit la putere si primesti numai de afara, avem mari probleme de dezvoltare a acestei tari. Fiindca, daca retin, a iesit ca i s-a impus sa nu faca autostrada. Pai autostrazi nu se fac dintr-un singur motiv, ca sa nu se dezvolte, pentru ca in momentul cand exista infrastructura se dezvolta foarte mult inclusiv turismul - si avem o tara foarte frumoasa, cu de toate - si micile afaceri pe langa zonele cu infrastructuri.

Iar Ciolos, ce pot sa va spun, pe langa ca i se spune guvernul zero, chiar este zero, chiar n-a realizat absolut nimic, nici macar un ban din fonduri europene, un kilometru de autostrada, sau sa fi vazut ca a venit cu un proiect serios. N-a venit cu absolut nimic. A spus ca nu va participa, nu va intra in politica, dar se vede ca totusi se pregateste pentru un nou mandat de prim-ministru. Sper sa nu-l ia si sa mergem inainte, sa vina un prim-ministru, v-am spus, roman autentic, care isi doreste sa dezvolte aceasta tara.

Reporter: Descrieti intr-un cuvant urmatorii politicieni: Klaus Iohannis, Dacian Ciolos, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Calin Popescu-Tariceanu, Nicusor Dan, Kelemen Hunor, Traian Basescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Vasile Blaga, Ion Iliescu, Mircea Ionescu-Quintus, Crin Antonescu, Adrian Nastase.

Danut Pop: Klaus Iohannis - Un politician abil care uraste romanii, dar nu uraste Romania; Dacian Ciolos - un ong-ist care executa ordine; Liviu Dragnea - un om abil si politician destul de bun; Alina Gorghiu - o parvenita; Calin Popescu-Tariceanu - un politician care incearca sa obtina voturile liberalilor, dar din pacate nu este un liberal adevarat. Nicusor Dan - e mai greu ca sunt prea multe ca sa spun despre el. Pot sa va spun ca este un santajist si un om fals, oportunist.

Kelemen Hunor - e bun pentru UDMR; Traian Basescu - un om care e conflictual, un om care a distrus toate aliantele care s-au facut in Romania de-a lungul timpului. El a fost cel care a distrus si CDR-ul si Alianta DA si absolut tot ce s-a incercat in tara. Un om conflictual. Victor Ponta - un tanar care mai are de invatat multe de la politica; Elena Udrea - prea insistenta; Vasile Blaga - un bun organizator de partid; Ion Iliescu - tranzitie. Mircea Ionescu Quintus - un liberal adevarat; Crin Antonescu - un om care invatat foarte mult din greseli; Adrian Nastase - omul care a aratat ca daca li se urca la cap prea mult puterea, vor ajunge ca el.

Reporter: Recent formatiunea dumneavoastra a anuntat ca ofera adversarilor electorali cursuri gratuite de protejare a mediului, deoarece sunt teme traditionale ale ecologistilor abordate in mod necorespunzator in campanie de unele partide nou infiintate. Credeti ca va avea un ecou pozitiv aceasta oferta?

Danut Pop: Pe noi nu ne deranjeaza daca ne iau proiectele si daca chiar le vor duce la indeplinire. Singura problema e ca vorbesc dupa ureche. Cred ca se uita pe Discovery si vad un reportaj despre paduri sau despre mediu si incep sa discute, fiindca suna frumos - ecologie, mediu -, dar cam atat. Chiar nu am glumit cand am spus ca le dam lectii, le dam gratuit, nicio problema, avem specialisti - sa nu se supere ceilalti, doar pe domnul profesor Vintilescu daca il spun acum. Am putea sa le dam cursuri gratuite pentru a intelege cu adevarat ca fara un parteneriat intre om si natura nu avem multe sanse. Vedem ce se intampla - seceta, inundatii. Nu s-ar mai cheltui atatia bani, de la sanatate in primul rand, daca am avea o viata sanatoasa - aer, apa si o mancare cat de cat sanatoasa.

Reporter: Cum se va implica PER dupa alegeri, in continuare, prin liderii sai, prin membrii sai, atat in viata politica, dar si in viata sociala, in societatea romaneasca, per ansamblu?

Danut Pop: Noi suntem un partid care de-a lungul timpului nu ne-am afisat prea mult, dar am facut multe. Nu exagerez, avem peste 20.000 de arbori plantati pana acum. Sambata am avut o plantare in judetul Teleorman, tot sambata am avut la Timis (o manifestare - n.r.) impotriva fracturarii hidraulice, la Dudesti. Ne vom implica la fel tot timpul, vom incerca sa constientizam populatia ca are nevoie de acest parteneriat si vom incerca sa depunem cat mai multe proiecte de legi ca sa putem sa obtinem ceea ce ne dorim pentru tara. Este mult mai important decat orice sanatatea omului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.