Azi noapte a fost publicată noua listă cu oamenii care vor fi eliberați din Fâșia Gaza. Potrivit documentului, printre aceștia nu se numără niciun român.

Gaza eliberează un nou val de ostatici. Numele lor, incluse într-o listă

Majoritatea persoanelor care vor fi eliberate din Gaza sunt cetățeni din SUA, Japonia, Austria, Bulgaria, Indonezia, Australia, Cehia şi Finlanda. Pe liste nu se regăsește niciun român. Noua listă conține 593 de nume, dintre care 400 sunt ale unor persoane cu cetățenie americană.

Potrivit datelor oficiale, 260 de persoane cu cetățenie română au solicitat evacuarea, în timp ce în Gaza se află 350 de conaționali.

Ministerul român de Externe a anunțat că se află în dialogul cu autoritățile care se ocupă de procesul de evacuare a ostaticilor şi că este pregătit să asigure condițiile necesare pentru preluarea cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat evacuarea pe lângă Oficiul de Reprezentare al țării noastre la Ramallah.

După aproximativ o lună de la izbucnirea conflictului armat din Orientul Mijlociu, prin punctul de trecere de la Rafah, au intrat în Egipt primele ambulanțe care au transportat palestinieni răniți din Gaza. Totodată, cel puțin 320 de persoane cu pașapoarte străine au reușit să treacă din Gaza în Egipt.

De asemenea, Turcia s-a oferit să ridice 20 de spitale militare în localitatea Arish şi așteaptă aprobarea autorităților egiptene. Punctul se află la o distanță de 50 de km de punctul de trecere din Rafah.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2023 - 03 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.