Român dispărut în Israel a fost declarat mort
Anterior, un tânăr cu cetățenie română a fost trecut pe listele persoanelor dispărute în Israel, în urma atacului organizat de gruparea teroristă Hamas. Potrivit surselor diplomatice, cetățeanul român a fost declarat mort.
Acesta avea dublă cetățenie și locuia în Israel. Cea care a bătut semnalul de alarmă a fost mama băiatului.
"Până la acest moment nu știm în ce condiții a dispărut românul. Ambasada noastră în Israel menține legătura cu familia. Avem în atenție toate solicitările primite din partea românilor din Fâșia Gaza", a declarat ieri Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.
MAE a confirmat astăzi două decese
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, că ar fi vorba de doi români cu dublă cetățenie, care au decedat în urma atacurilor din Israel.
"Ministerul Afacerilor Externe informează cu regret că, până în prezent, se confirmă decesul a două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel.
Este vorba despre persoana al cărei deces a fost anunțat de către autoritățile israeliene la data de 9 octombrie 2023, care deținea cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, dar și de persoana pe care familia a declarat-o dispărută la data de 12 octombrie 2023 și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene la data de 13 octombrie 2023", a declarat MAE.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro