Curtea Penală Internațională (CPI) a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, pe care îl acuză de comiterea de crime de război în Ucraina. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a comparat decizia Curții cu hârtia igienică. 

Mandat de arestare pe numele lui Putin. Reacția lui Medvedev

„Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin. Nu mai este nevoie să explic unde trebuie folosită această hârtie”, a scris el pe Twitter, în engleză. Oficialul și-a terminat mesajul cu un emoticon care simbolizează hârtia igienică, transmite Agerpres.


La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mandatul de arestare emis de CPI nu are nicio valoare juridică, dat fiind că Rusia nu recunoaște acest tribunal.

„Rusia, la fel ca un anumit număr de ţări, nu recunoaşte competenţa acestui tribunal. Prin urmare, din punct de vedere al legii, deciziile acestui tribunal sunt nule şi neavenite”, a declarat Peskov presei.

De asemenea, comisarul rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, vizată alături de Putin de mandatul de arestare al CPI, a dat asigurări că își va continua munca.

„Este frumos din partea comunităţii internaţionale să aprecieze munca noastră de ajutorare a copiilor ţării noastre, faptul că nu îi lăsăm în zonele de operaţiuni militare şi că îi scoatem de acolo (...) Există sancţiuni din toate ţările (...) Însă ne vom continua munca”, a afirmat ea, citată de agenţia rusă presă RIA Novosti.

Înainte, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a denunțat deciziile „lipsite de sens” și „insignifiante” ale CPI după anunțul privind emiterea unui mandat de arestare împotriva șefului de la Kremlin pentru crimă de război.

Citeste si:
Medvedev: „Primirea Ucrainei în NATO ar însemna un al treilea...
Medvedev: „Primirea Ucrainei...

Reacția lui Biden după mandatul de arestare pe numele lui Putin

Mandatul de arestare emis de CPI pe numele lui Vladimir Putin pentru crime de război este „justificat”, a spus vineri Joe Biden. Președintele american a amintit, în fața jurnaliștilor aflați la Casa Albă, că instituția nu este recunoscută de Statele Unite, dar a estimat că hotrărârea acesteia a transmis „un semnal foarte puternic”.

CPI „a emis mandate de arestare împotriva a două persoane în legătură cu situaţia din Ucraina: dl. Vladimir Vladimirovici Putin şi dna Maria Alekseievna Lvova-Belova”, pentru responsabilitatea în ceea ce privește presupusele crime de război comise în Ucraina, a precizat instituţia de la Haga într-un comunicat.

Cele 123 de țări în care Putin poate fi arestat dacă călătorește

Lista statelor în care Vladimir Putin poate fi: Afganistan, Albania, Andorra, Antigua si Barbuda, Argentina, Australia, Austria, Bangladesh, Barbados, Belgia, Belize, Benin, Bolivia, Bosnia si Hertegovina, Botswana, Brazilia ,Bulgaria, Burkina Faso, Cabo Verde, Cambodgia ,Canada, Republica Centrafricană ,Ciad, Chile , Columbia ,Comore ,Congo ,Insulele Cook ,Costa Rica ,Coasta de Fildeș Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Republica Democrată din Congo, Danemarca, Djibouti, Dominica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Estonia, Fiji, Finlanda, Franţa, Gabon, Gambia, Georgia, Germania, Ghana, Grecia ,Grenada, Guatemala, Guineea Ecuatorială, Guyana, Honduras, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Iordania, Kenya, Kiribati, Letonia, Lesotho, Liberia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Madagascar, Malawi, Maldive, Mali, Malta, Insulele Marshall, Mauritius, Mexic, Mongolia, Muntenegru, Namibia ,Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Niger, Nigeria, Macedonia de Nord, Norvegia, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Coreea, Republica Moldova, România, Saint Kitts și Nevis, Sfânta Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Samoa, San Marino, Senegal, Serbia, Seychelles, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Statul Palestinei, Surinam, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Timorul de Est, Trinidad și Tobago, Tunisia, Uganda, Regatul Unit, Republica Unită Tanzania, Uruguay, Vanuatu, Venezuela, Zambia.

Citeste si:
Cu ce lider se întâlnește Vladimir Putin în prima sa vizită în...
Cu ce lider se întâlnește...

Surse din Cadru Curții Penale Internaționale au transmis că sunt de părere că este foarte puțin probabil” ca Vladimir Putin să călătorească în orice țară care sprijină Ucraina acum. În caz contrar, riscă să fie arestat. Sursele susțin că este posibil ca liderul de la Kremlin să zboare în China, care nu este semnatară a Statutului de la Roma.

„Opțiunile de călătorie ale președintelui Rusiei au devenit extrem de limitate", a spus o sursă, citată de The Guardian.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Martie 2023 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.