Două cutremure puternice au avut loc în Turcia, la doar două săptămâni de cutremurul de 7,8
Luni seara, un șir de noi cutremure și replici au avut loc în Turcia. Primul seism s-a produs la ora locală 20:04:28 (17:04 GMT), în provincia Hatay, sud-estul Turciei, în apropiere de granița cu Siria, având o magnitudine de 6,4 pe scara Richter. Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC) a anunțat că trei minute mai târziu Turcia a fost zguduită de un alt cutremur cu o magnitudine de 5,8, care a lovit districtul Samandag, tot în Hatay.
Bilanțul provizoriu al victimelor se ridică la șase decese și peste 300 de persoane rănite. Zeci de clădiri s-au dărâmat în urma primului cutremur care a avut loc luni seara. Sub plăcile de beton au fost prinse nenumărate victime, iar echipele de salvare încearcă să facă față dezastrului pentru a salva cât mai multe vieți.
Adâncimea primului cutremur a fost măsurată la numai doi kilometri și a fost resimțit până în Egipt și Liban. Specialiștii au anunțat că după cutremurul care a avut loc luni seară, de 6,4, au urmat alte 90 de replici.
Cel mai mare cutremur din ultimii 25 de ani din Turcia
Cu doar două săptămâni în urmă, pe data de 6 februarie, Turcia și Siria au fost zguduite de cel mai puternic cutremur din ultimii 25 de ani care a avut loc în Turcia. Seismul a fost însoțit de mai multe replici care au avut loc la scurt timp una de alta. Cele mai puternice cutremure au înregistrat o magnitudine de 7,8 și 7,5, care au fost urmate de sute de replici cela mai slabe.
În urma dezastrului produs de cutremurele din Turcia și Siria, peste 45.000 de persoane și-au pierdut viața, iar alte mii mii de persoane au fost rănite sau salvate de sub bucățile de beton. Zeci de țări din lume au sărit în ajutorul Turciei și Siriei cu echipe de salvare, ajutoare umanitare, medicamente, produse alimentare și alte lucruri necesare celor rămași fără adăpost.
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în România
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro