Ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov, a anunțat că începând de anul viitor, în școlile din Rusia va fi introdus un curs de pregătire militară de bază.

În școlile din Rusia va deveni obligatorie pregătirea militară

Ministrul Educației din Rusia a declarat că în școlile din Rusia va fi obligatorie pregătirea militară începând cu noul an școlar.

„Va fi în școli din anul universitar următor, acum se pregătește până la 1 ianuarie, apoi se va testa”, le-a spus ministrul Educației rus.

Propunerea a venit din partea șeful Statului Major al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, care a transmis ideea sa către Serghei Mironov, președintele partidului parlamentar Rusia Justă - Pentru Adevăr. Ministrul rus al Educației a anunțat că deja lucrează asupra proiectului, după ce acesta a fost interpelat de Mironov, fiind unul dintre cei mai influenți parlamentari ruși.

Kravțov nu a oferit prea multe detalii despre viitorul curs. Potrivit unor surse din presa rusă, cursul ar cuprinde 35 de ore de pregătire militară în școli și colegii. Gherasimov a cerut anterior să se ofere 140 de ore pentru pregătirea militară în ultimii doi ani de studiu în școală.

Elevii din Rusia au parte de lecții patriotice

Lucrurile au început să se complice odată cu invazia declanșată de Rusia la data de 24 februaria asupra teritoriului Ucrainei. La deschiderea acestui an școlar, unii elevi aveau buchete de flori pe care apărea litera Z, la școală au avut parte de „lecții patriotice” despre războiul din Ucraina și de spectacole în uniforme militare.

„Elevii nu vor rămâne singuri în fața războiului informațional, pornit împotriva țării noastre”, a afirmat ministrul Educației pe 1 septembrie pentru a explica unele schimbări făcute în sistemul de învățământ din Rusia.

Potrivit deciziei ministerului, în toate școlile din Rusia, în fiecare săptămână, cursurile din școli încep cu arborarea drapelului Federației Ruse și intonarea imnului de stat. De asemenea, sunt organizate și ore suplimentare cu tema generică „Discuții despre temele importante” (“Разговоры о важном”). Pe tot parcursul anului școlar vor avea parte de 34 de lecții.

Citeste si:
Elevii vor fi admiși la liceu după o nouă metodă începând din anul...
Elevii vor fi admiși la liceu...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2022 - 05 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.