Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia va face tot ce îi stă în puteri pentru ca interesele cetățenilor ruși care locuiesc în Republica Moldova să fie protejate.

Lavrov, despre protejarea intereselor cetățenilor ruși din Republica Moldova

Ministrul rus Serghei Lavrov a declarat că Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a proteja cetățenii ruși care locuiesc în Republica Moldova.

"Vom face totul pentru ca interesele populaţiei rusofone din Moldova să nu fie afectate în niciun fel", a declarat ministrul rus de Externe.

De asemenea, oficialul rus a făcut mai multe aluzii cu privire la guvernarea de la Chișinău. Acesta a spus că în Moldova există două regiuni cu statut special, Transnistria și Găgăuzia, iar liderii politici ar trebui să înceteze jocurile geopolitice din cauza cărora au de suferit cetățenii țării.

"Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în Moldova mai există şi Găgăuzia, care, de asemenea, revendică un statut special. Apropo, ea are unele elemente ale unui statut special. Şi cred că liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de occident şi se vor gândi la interesele acelor oameni care trăiesc unul lângă altul", a declarat Lavrov.

„Occidentul încearcă să facă din Republica Moldova o a doua Ucraină”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în iunie că Uniunea Europeană intenționează să transforme Republica Moldova într-o a doua Ucraină. Oficialul a afirmat că și acțiunile Moldovei dau de înțeles acest lucru, în special prin dorința de aderare la UE.

"Desigur, din R. Moldova se încearcă clar să se facă a doua Ucraină... Asemenea abordare din partea actualei conduceri a Moldovei este foarte semnificativă când anunţă că: «Începem procesul de aderare la Uniunea Europeană, o să vedem ce ne vor promite şi o să decidem dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente»", a declarat el.

Tot atunci, Lavrov a învinuit autoritățile de la Chișinău că se folosesc de statul rus și cerșesc gazul rusesc.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

„Acest tip de cerșetorie, în mare parte extorcare, jucând pe ideea că dacă nu faceți cum vrem noi, mergem mai repede în Europa, și dacă faceți cum vrem noi, tot mergem, dar mai încet.”, afirmă Lavrov.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.